Principalul acţionar al giuleştenilor, George Copos, a pus situaţia financiară dezastruoasă în care se găseşte gruparea de lângă Podul Grant pe seama nesăbuinţei de care au dat dovadă oamenii lui Fathi Taher din conducere.
Chiar dacă nici unul dintre ei nu a fost prezent în studio, Fathi Taher, acţionarul-fantomă al Rapidului, şi George Copos, acţionarul de drept al clubului, au oferit, fiecare în parte, explicaţii vizavi de criza financiară care s-a abătut asupra grupării feroviare, miercuri seară, la GSP TV.
TAHER, DIN COLŢ ÎN COLŢ
"Eu nu am nici o funcţie la Rapid, sunt doar omul care a finanţat clubul patru-cinci luni. Am hotărât să dau bani şi să fiu lângă domnul Copos, dar am considerat că încă nu sunt lămurit de condiţiile de la echipă pentru a plăti prima rată", a spus Taher. Atunci când a trebuit să explice însă lipsa lichidităţilor de la club, precum şi a creditelor contractate de oamenii săi din conducere în numele Rapidului, în valoare de peste 8 milioane de euro, omul de afaceri iordanian a pasat pisica moartă în ograda lui Copos. "Am dat bani din bancă, nu de la bancă, şi de la fata mea. Eu nu am beneficiat de bani de la club, nici drepturi tv, nimic. Când m-am dus la meciuri m-am dus pe banii mei. Pe ce bază să primesc eu bani din transferul lui Săpunaru sau din alte părţi? Eu am semnat orice act numai după ce a semnat domnul Copos. FC Rapid avea nevoie de bani, aşa că eu am dat bani echipei. Am avut cu domnul Copos un contract de promisiune de vânzare, iar acesta a expirat. Nu poate nimeni să mă forţeze să dau bani pe ceva care nu e al meu. Dacă domnul Copos vrea să mă dea în judecată, să o facă!", a spus Taher.
"S-A CHELTUIT MULT!"
Copos a identificat cauza ce a condus la această situaţie fără precedent, cu jucătorii ameninţând că nu fac deplasarea pentru meciul cu Universitatea şi că depun memorii pentru a deveni liberi de contract. "În cei 16 ani de când sunt la Rapid, eu nu am depăşit niciodată 7-8 milioane într-un sezon, am fost mai chibzuit, dar acum, în trei sau patru luni, s-au cheltuit mai mult de 15 milioane de euro! Mulţi am crezut în proiectul domnului Taher, dar am greşit. În momentul de faţă, Taher nu are nici o funcţie la Rapid, pentru că nu a plătit prima rată din contract, dar nu poate fi învinuit", a spus Copos.
Toma recunoaşte datoria
După ce a negat faptul că şi-a dat demisia, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului, Constantin Toma, a admis că Rapidul a contractat diverse împrumuturi de la bănci şi de la persoane fizice, în valoarea totală de peste 8 milioane de euro, lucru care a fost dezvăluit în exclusivitate de Jurnalul Naţional în ediţia de miercuri. "Nu vreau să comentez ceva legat de promisiunea de vânzare-cumpărare dintre domnii Taher şi Copos. Rapidul a obţinut anumite sume de bani de la bancă sau de la domnul Taher şi fiica sa. Împrumuturile vor trebui restituite de club. FC Rapid este dator la bănci cu peste 8 milioane de euro, iar dacă nu va putea plăti sumele împrumutate, domnul Taher va fi tras la răspundere, pentru că el a girat. Nu ştiu cu ce, este vorba de garanţii personale", a spus Toma, miercuri seară, la GSP TV. Acesta nu a mai avut însă nici o explicaţie în cazul împrumutului în valoare de 4,1 milioane de euro luat de Taher de la fiica sa, Suzan, în numele Rapidului, pentru care este de presupus că omul de afaceri iordanian nu a mai fost nevoit să gireze cu ceva. Bani pe care gruparea de lângă Podul Grant va trebui să-i returneze, odată şi-o dată.Copos le-a plătit jucătorilor salariile restante
Principalul acţionar al clubului s-a ţinut de promisiune şi le-a achitat ieri jucătorilor ratele din contracte aferente lunilor septembrie şi octombrie. "Nici un jucător de valoare nu va pleca de la Rapid. Dispunem de banii necesari achitării restanţelor pe care le avem faţă de ei şi nu se pune problema să ne mai părăsească cineva, e suficient că l-am pierdut deja pe Dani Coman. Până în decembrie, totul se va regla", a spus George Copos miercuri, la puţine momente după finalul partidei câştigate de Rapid în faţa lui Internaţional Curtea de Argeş, scor 3-0, în optimile de finală ale Cupei României. Principalul acţionar al grupării de lângă Podul Grant nu a mai aşteptat însă luna cadourilor şi ieri a alimentat conturile fotbaliştilor. "Azi s-au plătit salariile tuturor jucătorilor. În momentul de faţă, contractele sunt la zi. Banii au fost achitaţi de acţionarul majoritar George Copos. S-ar fi plătit şi primele, dar, conform Regulamentului de Ordine Interioară, locul pe care se află în momentul de faţă nu permite achitarea acestora de către conducerea clubului", a confirmat directorul general demisionar al Rapidului, Constantin Zotta. Altfel, aseară a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor FC Rapid, la şedinţă participând şi demisionarii Zotta, Bunea, fost vicepreşedinte al CA, nu însă şi Fathi Taher, care e în continuare plecat din ţară.Fostul secund al lui Mourinho îl laudă pe Joao Paulo Pinto
În prezent selecţioner al naţionalei statului Burkina Faso, Paulo Duarte a vorbit la superlativ despre atacantul venit la Rapid de la Uniao Leiria, dar şi despre fundaşul împrumutat de giuleşteni de la FC Porto, Joao Paulo Andrade. "Pe Joao Paulo Pinto şi Joao Paulo Andrade îi cunosc de la Leiria. Pinto este un atacant bun pe care eu l-am luat la Leiria în vara anului 2007. La Uniao a marcat de opt ori în 15 meciuri, nu înţeleg de ce nu s-a acomodat la Rapid, fiindcă e un jucător valoros, care cred că poate mult mai multe. Andrade este cel mai bun portughez din campionatul vostru, un jucător cu multe calităţi, care poate să joace pe trei posturi, fundaş central, fundaş dreapta şi mijlocaş defensiv", a declarat, pentru revista Sport Magazin, Duarte, care a fost secundul celebrului Jose Mourinho la FC Porto în perioada în care gruparea lusitană a cucerit Liga Campionilor şi Cupa UEFA. Adus în Giuleşti în iarna anului trecut, în pauza dintre turul şi returul ediţiei precedente de campionat, Joao Paulo Pinto nu a figurat printre preferinţele antrenorilor. Miercuri însă, la meciul de Cupă cu Internaţional Piteşti, când Jose Peseiro l-a aruncat în luptă din primul minut, atacantul portughez a profitat din plin de şansa oferită şi a marcat întâiul său gol în tricoul Rapidului.Citește pe Antena3.ro