x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Răzvan Lucescu: "Sunt convins că ne vom califica la CE 2012"

Răzvan Lucescu: "Sunt convins că ne vom califica la CE 2012"

24 Mai 2010   •   00:00

Înaintea meciurilor amicale cu Ucraina, Honduras şi Macedonia,  care se vor diputa în perioada 29 mai - 5 iunie, selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat că obiectivul său este formarea unui lot unit în perspectiva preliminariilor pentru Campionatul European din 2012.

"Prin aceste meciuri amicale urmărim să vedem jucători care să se prezintă la echipa naţională, să închegăm un nucleu, să ne asigurăm în cazul în care apar accidentări. Sunt foarte mulţi jucători de bază care au lipsit de la meciul cu Polonia, deci mai bine de şase luni. Sunt mulţumit că am 12 zile de pregătire la dispoziţie şi probabil că va fi ultima ocazie până în 2012", a spus Lucescu.

Tehnicianul este convins că echipa naţională va fi prezentă la turneul final găzduit de Ucraina şi Polonia. "Aceste amicale nu reprezintă un început de drum, drumul meu a început odată cu primul meci de anul trecut. Sunt antrenorul echipei naţionale, iar dacă anul trecut mai aveam şanse de calificare, eu nu eram aici. Sunt convins că vom fi în 2012 la Campionatul European", a adăugat Lucescu.

Simbolul Chivu


Selecţionerul şi jucătorii convocaţi sunt mândri că au un căpitan câştigător al Ligii Campionilor, după ce Cristi Chivu şi Inter Milano s-au impus, sâmbătă, în finala cu Bayern Munchen. "Cristi Chivu este simbolul acestei echipe şi este o plăcere să-l avem printre noi", a declarat Răzvan Lucescu.

"Am vorbit cu Cristi ieri şi o să discutăm mai multe când ne vom întâlni. E un lucru extraordinar că un jucător român a reuşit să câştige Liga Campionilor. Ar trebui să fim mândri că îl avem alături şi că avem onoarea să jucăm cu el în echipă", a spus şi portarul Bogdan Lobonţ.

"Sunt bucuros că am revenit la echipa naţională după o perioadă îndelungată. Răzvan a decis dacă merit sau nu să fiu convocat. Sunt bucuros şi sper să nu-i înşel încrederea acordată. Echipa naţională rămâne visul meu", a mai adăugat Lobonţ.

×