x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Real Madrid are datorii de 511 milioane de euro, potrivit Plataforma Blanca

Real Madrid are datorii de 511 milioane de euro, potrivit Plataforma Blanca

06 Dec 2008   •   00:00

Clubul Real Madrid are datorii de 511 milioane de euro, susţine Plataforma Blanca, grup care reprezintă 1.000 de "socios" ce se opun actualei conduceri a grupării spaniole, informează cotidianul Sport.



"Dacă adunăm datoriile pe termen scurt (331 de milioane de euro) cu cele pe termen lung (180 de milioane de euro), ajungem la 511 milioane. Niciodată clubul nu a mai avut datorii atât de mari, este o datorie istorică. În casă sunt 85 de milioane de euro, dar avem un bilanţ negativ de 122 de milioane", a declarat preşedintele grupului, Eugenio Martinez Bravo.

Potrivit AFP, preşedintele clubului madrilen, Ramon Calderon, ar putea fi pus în mare dificultate, duminică, la adunarea generală a "socios", din cauza modului în care a gestionat gruparea.

Real Madrid a anunţat, pentru sezonul 2007/2008, o cifră de afaceri de 366 de milioane de euro şi un beneficiu brut de 52 de milioane de euro, mai mare decât se prevedea. Pentru sezonul în curs, clubul din Madrid a prevăzut un buget record de 400 de milioane de euro şi un beneficiu de 53 de milioane de euro. Gruparea a anunţat că are o datorie de aproximativ 200 de milioane de euro, care poate fi achitată cu uşurinţă, şi că situaţia sa financiară este solidă.
Mediafax

×
Subiecte în articol: sport milioane