x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rednic, atac dur la acţionariat

Rednic, atac dur la acţionariat

03 Mai 2010   •   00:00
Rednic, atac dur la acţionariat

Ultimul antrenor care a adus titlul în Ştefan cel Mare, Mircea Rednic (foto), a lansat un atac în direcţia acţionarilor dinamovişti chiar ieri, cu câteva ore înaintea derby-ului din Giuleşti.

"Când am fost la Dinamo am vrut să scot din lot trei din cei patru jucători care au plecat. În afară de Cristea, toţi erau pe acea listă. Eu nu sunt o variantă pentru Dinamo în sezonul viitor, nu vreau să mai revin pentru că am rămas cu un gust amar, pentru că şi acum am impresia că nu s-a vrut. N-o să mai vin la Dinamo o perioadă, poate când se vor mai schimba lucrurile, acţionarii. Şi mie mi s-a întâmplat cu Tamaş să am probleme, cum a fost cu aceşti jucători acum, dar la Dinamo nu decide antrenorul 100%. Sunt interese din partea impresarilor, acţionarilor, mai puţin contează interesele suporterilor. De asta Dinamo pierde teren."

×
Subiecte în articol: sport