Juan Roman Riquelme (Boca Juniors) şi-a anunţat retragerea din reprezentativa de fotbal a Argentinei, din cauza neînţelegerilor cu noul selecţioner, Diego Armando Maradona.
"Echipa naţională este un capitol încheiat pentru mine. Eu şi Maradona nu putem lucra împreună. Nu gândim la fel şi avem coduri etice diferite. Deşi îmi va fi foarte greu, nu am de ales şi voi urmări Cupa Mondială la televizor", a declarat Riquelme pentru presa argentiniană. Fost jucător al echipelor spaniole FC Barcelona şi Villarreal, Riquelme se află la cea de-a doua sa retragere din naţionala Argentinei, după cea din septembrie 2006, când a renunţat în urma criticilor dure la adresa sa, după Mondialul german. El a revenit însă un an mai târziu, fiind convocat de selecţionerul de atunci, Alfio Basile, pentru Copa America din Venezuela.
Divergenţele dintre Maradona şi "viermele" Riquleme au luat amploare săptămâna trecută, după ce antrenorul l-a criticat pe mijlocaşul lui Boca Juniors pentru prestaţiile slabe din ultima perioadă. "Am aflat de la radio că nu voi juca în amicalul cu Franţa, iar săptămâna trecută Maradona a făcut unele comentarii, la televizor, legate de stilul meu de joc", a mai precizat Riquleme. "Mă întristează foarte tare decizia sa, însă acum nu o să mă apuc să plâng pentru că Riquelme nu mai vrea să vină la naţională. O să mi-l scot din cap, deoarece am mulţi jucători la care trebuie să mă gândesc", a precizat Maradona.
Citește pe Antena3.ro