x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rosenborg se tem sa nu fie insultati

Rosenborg se tem sa nu fie insultati

de Delia Gomoescu    |    06 Aug 2005   •   00:00
Rosenborg se tem sa nu fie insultati

Norvegienii de la Rosenborg se tem ca cei doi jucatori de culoare din lot vor fi tinta atacurilor verbale rasiste ale suporterilor din Ghencea.

Pana acum, in afara granitelor, romanii erau considerati tigani. Dupa ce irlandezii de la Shelbourne s-au plans ca doi dintre jucatorii lor de culoare ar fi fost agresati verbal in Ghencea, am primit repede eticheta de rasisti.

PREOCUPARE. Asa ca, in vederea deplasarii la Bucuresti pentru prima mansa din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, norvegienilor de la Rosenborg nu le e frica nici de jucatorii Stelei si nici macar ca ar putea repeta vreuna din propriile evolutii slabe din ultima perioada. Pentru ca au luat de buna informatia trambitata de irlandezi, norvegienii de la Rosenborg se tem cel mai mult ca ar putea avea si ei parte de insulte rasiste. "Avand in vedere ce s-a intamplat la meciul cu Shelbourne, jucatorii Daniel Braathen si Robbie Russell pot trai o experienta asemanatoare in Ro-mania", a scris, in numarul sau de ieri, cotidianul local Adresseavisen.

PRECEDENT. Revenind la Shelbourne, site-ul postului irlandez de televiziune RTE scrie ca nu este prima data cand suporterii stelisti au un comportament rasist, amintind ca gruparea din Ghencea a mai fost amendata pentru scandarile la adresa "vecinilor" de la Rapid.

UEFA A DEMARAT O ANCHETA
In urma raportului intocmit de arbitrul francez Claude Colombo, UEFA a initiat o ancheta privind insultele rasiste la adresa celor doi jucatori de culoare de la Shelbourne, o decizie urmand sa fie luata la 18 august. Daca va fi gasita vinovata, Steaua risca o amenda sau in cel mai rau caz suspendarea terenului. Dupa meci, antrenorul echipei din Dublin, Pat Fenlon, a spus ca doi dintre elevii sai, irlandezul Curtis Fleming si camerunezul Joseph Ndo, au fost vizati de insultele rasiste ale suporterilor romani. "Nu este posibil ca in cupele europene, jucatorii de culoare din echipa mea sa fie agresati verbal de spectatori", a reclamat Fenlon.
×
Subiecte în articol: sport