x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rugby: Romania - Franta 14-62 / Stejarii s-au inclinat

Rugby: Romania - Franta 14-62 / Stejarii s-au inclinat

de Ovidiu Ciutescu    |    19 Iun 2006   •   00:00
Rugby: Romania  -  Franta 14-62 / Stejarii s-au inclinat

Victoria Frantei in meciul-test cu Romania (62-14) a fost concludenta. Chiar daca Romania s-a autodepasit in multe momente ale jocului, aratand ca poate practica si ea un joc modern.

Intr-o atmosfera atipica pentru orice sport, suporterii, pana sa ia loc in tribune, s-au inarmat cu pahare de bere si cu coifuri pentru a estompa soarele torid din Capitala. In tribune au fost circa 6.500 de oameni.

TITANII. Petru Balan, deja campion in Hexagon, si Catalin Fercu reprezentau argumentele cu care "stejarii" incercau sa produca surpriza inregistrata in urma cu 16 ani la Auch. Pe teren, francezii si-au etalat vedetele. Adevarate forte ale naturii pe langa care ai nostri pareau niste juniori. De altfel, jocul asa a si fost, "Cocosul galic" lasandu-ne sa ne reacomodam cu performantele pe care le tot cautam de aproape doua decenii. Sambata, dupa o greseala copilareasca a lui Poitrenaud, Fercu a reusit cel mai important eseu al carierei. A fost momentul de glorie al reprezentativei pregatite de Robert Antonin, dar si cel mai emotionant al zilei, reusita fiindu-i dedicata lui George Balta, tricolor ajuns la stadion in scaunul cu rotile. Acum cateva luni a suferit un cumplit accident de circulatie, in urma caruia a ramas paralizat de la gat in jos.

"ASTA E DIFERENTA DINTRE NOI"
Dupa meci, capitanul Socol a parut dezamagit: "La cum a evoluat Franta, poate castiga titlul mondial. Ma asteptam sa pierdem la o diferenta de maximum 20 de puncte. Suntem departe in rugby si mai avem foarte mult de munca". In schimb, Petru Balan e convins ca atat putem in acest moment: "Franta a jucat mai bine ca noi. Pana la urma, asta e diferenta intre Romania si Franta".

×
Subiecte în articol: sport