Echipa de Cupa Davis a României va încerca la sfârşitul acestei săptămâni, împotriva Ucrainei, într-o întâlnire programată la Arenele BNR în cadrul Grupei I Euro-Africane, să-şi câştige un loc în barajul de calificare în Grupa Mondială.
Întâlnirea va începe vineri cu primele două meciuri de simplu. Cei doi căpitani-nejucători, Andrei Pavel şi Orest Tereşciuk, vor anunţa astăzi, oficial, componenţa loturilor.
În mod normal, România se va baza la simplu pe racheta numărul 1, Victor Hănescu, care a urcat o poziţie în topul ATP, până pe 38, dar şi pe Horia Tecău, aflat pe locul 37 al ierarhiei de dublu. Celălalt jucător de simplu al nostru ar putea fi Adrian Ungur, aflat pe locul 167.
Ucrainenii au trei jucători în prima sută mondială, Serghei Stahovsky (68), Ilia Marcenko (79) şi Oleksandr Dolgopolov jr (66).