Ilie Balaci, Mircea Sandu, Nicolae Tilihoi, Teofil Codreanu, Aurică Beldeanu, Rică Răducanu, Nicolae Negrilă, Nicu Gheară şi alte foste şi eterne vedete ale fotbalului românesc au jucat din nou împreună.
Ilie Balaci, Mircea Sandu, Nicolae Tilihoi, Teofil Codreanu, Aurică Beldeanu, Rică Răducanu, Nicolae Negrilă, Nicu Gheară şi alte foste şi eterne vedete ale fotbalului românesc au jucat din nou împreună.
Comuna Stejaru a găzduit, sîmbătă, un adevărat regal fotbalistic. Organizat în premieră de către Nicu Gheară, primarul Enache Dumitru şi clubul Săgeata, patrulaterul dotat cu trofeul Old Boys a găzduit la start echipele Craiova Maxima, o selecţionată a Rapidului din anii ’80, echipa naţională a jurnaliştilor şi o formaţie alcătuită din foşti jucători ai echipei Săgeata Stejaru, întărită cu nume sonore din peisajul fotbalistic dobrogean, precum Paul Peniu, Constantin Gache, Sevastian Iovănescu sau Stelian Carabaş. În meciul vedetă, Craiova Maxima şi Rapid, întărită cu preşedintele FRF, Mircea Sandu, au terminat la egalitate, 2-2, în faţa a peste 2.000 de spectatori încîntaţi. Lovitura de începere a fost dată de Gică Hagi, care a primit şi titlul de cetăţean de onoare al comunei Stejaru. Hagi a primit din partea edilului localităţii tulcene un trofeu reprezentînd conturul României cu o coroană desenată în interior, pentru a aminti de faptul că Hagi este recunoscut drept “Regele fotbalului românesc”. “Am acceptat cu mare plăcere invitaţia. Cel mai important lucru este că fotbalul se joacă oriunde”, a declarat cel mai mare jucător din istoria fotbalului din România. Naţionala ziariştilor, al cărei susţinător este Casino Mirage, se pregăteşte pentru participarea la Jocurile Olimpice ale media, care se vor desfăşura la sfîrşitul lunii, în Spania, la Taragona. Delegaţia României va pleca pe 29 septembrie, graţie sprijinului companiei Blue Air. La Stejaru, lotul reprezentativei jurnaliştilor a fost întărit de luptătorul K1, Ionuţ Iftimoaie.
Nume grele
“Dorim o promovare a sportului şi în mediul rural. Sportul românesc este în suferinţă şi facem eforturi pentru a atrage investitorii”, a declarat, încîntat, preşedintele FRF, Mircea Sandu. Rică Răducanu, Ion Manu, Teofil Codreanu, Florică Drăghici, Bratu Pîrvu, Iosif Damaschin, Florin Motroc, Nicu Gheară, Stelian Marin, Nae Manea, Vasile Caciureac, Rodin Voinea, Octavian Niţă şi Ştefan Popa au compus lotul Rapidului, în vreme ce oltenii au contat pe Ilie Balaci, Nicolae Negrilă, Nicolae Tilihoi, Aurică Beldeanu, Costică Donose, Petre Purima, Marian Bîcu, Ovidiu Stîngă, Marius Iordache, Adrian Pitu, Ion Împuşcătoiu, Silvian Cristescu şi Narcis Mohora.