12:55 • Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, marţi, ca inadminsibilă acţiunea vicepreşedintelui Steaua, Teia Sponte, prin care acesta cere ridicarea sechestrului asigurator pe suma de 1,7 milioane de euro cu care, potrivit procurorilor, Gigi Becali ar fi trebuit să îi premieze pe jucătorii U Cluj.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, marţi, ca inadminsibilă acţiunea vicepreşedintelui Steaua, Teia Sponte, prin care acesta cere ridicarea sechestrului asigurator pe suma de 1,7 milioane de euro cu care, potrivit procurorilor, Gigi Becali ar fi trebuit să îi premieze pe jucătorii U Cluj.
DECIZIE. Teia Sponte susţine, în acţiunea depusă la instanţă, că banii aceia erau daţi de Becali pentru a cumpăra terenuri în Cluj şi nu pentru a premia jucătorii Universităţii Cluj în eventualitatea în care aceştia cîştigau meciul cu CFR Cluj. Totuşi, avocatul lui Teia Sponte, Cătălin Dancu, a explicat, pe 15 iulie, că "acţiunea în instanţa a devenit inadmisibilă din cauza deciziei 57/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a intrat în vigoare în anul 2008, conform căreia orice plîngere împotriva măsurilor asiguratorii luate de anchetatori se poate face în faza de urmărire penală numai în faţa procurorilor şi nu a judecătorilor. Această decizie a Curţii Supreme a fost publicată după ce am intentat acest proces şi de aceea nu ştiam de ea", a adăugat avocatul lui Teia Sponte. DNA a anunţat, în data de 9 mai, că a început urmărirea penală împotriva lui Gigi Becali pentru dare de mită şi a lui Anton Doboş pentru complicitate la luare de mită, alte două persoane fiind anchetate pentru complicitate la dare şi luare de mită. Cele două persoane sînt Teia Sponte, persoană din anturajul lui Becali - în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la dare de mită - şi Traian Bendorfean, cunoştinţă a lui Doboş, cercetat pentru complicitate la luare de mită.