Şeful serviciului de reanimare-anestezie din cadrul spitalului european Georges Pompidou, din Paris, profesorul Denis Safran, explică, într-un interviu pentru Le Parisien, de ce este atât de complicat de prezis evoluţia stării sănătăţii lui Michael Schumacher.
Safran explică faptul că unul dintre hematoamele apărute în creierul campionului de Formula 1 a putut fi tratat prin chirurgie, dar pilotul german mai are multe leziuni în interiorul materiei sale cerebrale, mult mai complexe. „Vene mici din creierul său s-au rupt ca urmare a şocului violent provocat de căderea sa la schi, în ciuda faptului că purta cască”, spune medicul.
Şocul violent a provocat o zdruncinare a creierului. În acest caz, creierul are tendinţa de a se umfla, dar nu o poate face prea mult, pentru că este blocat de dimensiunile inextensibile ale cutiei craniene. Trebuie neapărat împiedicată creşterea presiunii intracraniene, pentru că în acest caz apare riscul de deces sau de sechele grave. „Noi suntem acum în această fază”, adaugă profesorul.
Scopul anesteziştilor-reanimatori este de a face în aşa fel încât să se economisească la maximum forţele creierului pacientului, pentru ca acesta să se poată concentra pe supravieţuire. De aceea pacientul este menţinut în comă artificială, pentru a limita consumul de oxigen. De asemenea, ventilaţia artificială are ca scop ajutarea organismului să lupte pentru recuperare. În acelaşi timp sunt administrate medicamente prin perfuzii, pentru a se încerca resorbirea sângerărilor din creier, denumite edeme cerebrale.
În realitate, nu există statistici fiabile în privinţa acestor traume majore, totul depinde de extinderea leziunilor.
Un pacient aflat într-o astfel de situaţie poate deceda, poate rămâne cu sechele grave, cu o paralizie sau altele, dar, în acelaşi timp, poate scăpa teafăr.
Profesorul Denis Safran opinează, la rândul său, că nu ar fi deloc indicată transferarea în alt spital a pacientului, ba chiar ar fi periculoasă pentru el. CHU din Grenoble este un spital obişnuit să trateze leziunile grave provocate de accidentele la schi.