Alături de ţara gazdă, Africa de Sud, alte zece reprezentative naţionale au obţinut deja biletele pentru Cupa Mondială.
Olanda, Spania şi Anglia sunt primele trei reprezentante ale Bătrânului Continent care au certitudinea că vor juca la vară în Africa de Sud. Naţionala batavă a încheiat grupa a 9-a cu punctaj maxim, în urma victoriei cu 1-0 din Scoţia. La rândul lor, ibericii şi britanicii au maximum de puncte cu două etape înainte de finalul preliminariilor. Spania a obţinut calificarea după ce a învins cu 3-0 Estonia, iar Anglia după ce a spulberat cu 5-1 Croaţia. Reprezentativa Albionului şi-a luat astfel revanşa în faţa formaţiei care acum doi ani i-a distrus şansele de a merge la Euro 2008.
Din zona Americii de Sud, vor merge la anul la Mondiale Brazilia şi Paraguay. Selecţionata paraguayană a învins Argentina cu 1-0 şi cu cele 30 de puncte acumulate până în prezent nu mai poate fi ajunsă de ocupanta locului 5, nimeni alta decât naţionala pregătită de Diego Maradona. Deşi se află într-o situaţie critică, antrenorul argentinian este totuşi convins că echipa sa nu va lipsi din Africa de Sud. Primele patru clasate din zona Americii de Sud se califică direct, iar ocupanta locului 5 joacă un meci de baraj cu locul 4 din zona CONCACAF. Din Asia, şi-au asigurat deja biletele pentru Cupa Mondială Coreea de Sud, Coreea de Nord, Australia şi Japonia, iar din Africa s-a calificat până în acest moment Ghana.
Citește pe Antena3.ro