x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Se mai poate o minune?

Se mai poate o minune?

de Mihai Igirosanu    |    25 Feb 2010   •   00:00
Se mai poate o minune?
Sursa foto: Răzvan Păsărică/Rpressport/Intact Images

Ghencea va mai fi pentru încă o seară tărâmul speranţelor pentru campioana României. Înfrângerea cu 0-1 de săptămâna trecută, de pe Anfield Road, lasă loc iluziei că Unirea Urziceni va mai reuşi un miracol european.

Surprinzător, interesul suporterilor pentru confruntarea din această seară este mult mai ridicat decât pentru cele trei meciuri disputate de ialomiţeni în grupele Ligii Campionilor.
Din câte se pare, Unirea se va bucura de susţinerea a circa 20.000 de spectatori în tribunele Stadionului Steaua.

GERRARD, AMENINŢĂTOR
Delegaţia "cormoranilor" a ajuns ieri în Bucureşti, iar înaintea plecării din Liverpool antrenorul Rafa Benitez a lăsat impresia unui om precaut: "Unirea e o echipă bună şi sunt sigur că românii sunt concentraţi pe acest meci. Va fi dificil. Unirea Urziceni a făcut o figură frumoasă în Liga Campionilor, suntem conştienţi că va trebui să luptăm din greu dacă vrem să ne calificăm. Lumea vorbeşte despre câştigarea trofeului, dar mai întâi trebuie să trecem de Unirea", a spus Benitez.
Căpitanul Steven Gerrard a fost mult mai tranşant: "Cred că vom câştiga mult mai convingător la Bucureşti, pentru că românii vor veni peste noi, ne vor lăsa spaţii şi îi vom ucide pe contraatac".

Unirea Urziceni - Liverpool
Ora 20:00, în direct: Pro tv
Stadion: "Steaua";
Arbitri: Stefan Johannesson - Magnus Sjoblom, Peter Martinsson; Asistenţi suplimentari: Marin Ingvarsson, Markus Strombergsson (toţi din Suedia)

 

Brandan, suspendat
Antrenorul Unirii, Ronny Levy, nu va putea conta în această seară pe fundaşul argentinian Pablo Brandan. Sud-americanul este suspendat din cauza cartonaşului galben primit pe Anfield Road şi va fi înlocuit pe flancul stâng al defensivei de Valeriu Bordeanu, jucător care a mai jucat împotriva lui Liverpool, dar în tricoul Stelei. De asemenea, Levy pare decis să înceapă titular cu Semedo.

 

Europa League - Şaisprezecimi
MARŢI
BENFICA - Hertha Berlin 4-0 (în tur 1-1)
Aimar '25, Oscar Cardoso '48, '62, Javi Garcia '59

AZI
20:00 Anderlecht - Athletic Bilbao (în tur 1-1)
20:00 Marseille - FC Copenhaga (3-1)
20:00 Roma - Panathinaikos (2-3)
20:00 Galatasaray - Atletico Madrid (1-1)
20:00 Şahtior Doneţk - Fulham (1-2)
20:00 Unirea Urziceni - Liverpool (0-1) Pro TV
20:00 PSV Eindhoven - Hamburg (0-1)
22:05 Hapoel Tel-Aviv - Rubin Kazan (0-3)
22:05 Juventus - Ajax Amsterdam (2-1) Sport.ro
22:05 Valencia - FC Bruges (0-1)
22:05 Wolfsburg - Villarreal (2-2)
22:05 Salzburg - Standard Liege (2-3)
22:05 Werder Bremen - Twente (0-1)
22:05 Fenerbahce - Lille (1-2)
22:05 Sporting Lisabona - Everton (1-2)

×
Subiecte în articol: sport unirea urziceni liverpool