Răzvan Lucescu a făcut convocările pentru jucătorii care activează în campionate străine în vederea meciului din preliminariile CM 2010 cu Lituania. Tiberiu Ghioane revine la echipa naţională după patru ani, în timp ce Cociş şi Codrea au resimţit schimbarea de selecţioner, sărind din schemă pentru partida din ţara baltică.
Şapte jucători a convocat Răzvan Lucescu dintre cei care joacă în campionatele externe pentru partida cu Lituania. Aceştia sunt Tiberiu Ghioane (Dinamo Kiev), Cristi Săpunaru (FC Porto), Mirel Rădoi (Al-Hilal), Cristi Chivu (Inter Milano), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Mihai Neşu (FC Utrecht) şi Ciprian Marica (VfB Stuttgart). Surpriză poate fi considerată doar prezenţa lui Ghioane, care nu a mai prins nici un meci la echipa naţională de pe 26 martie 2005, de la meciul din Giuleşti cu Olanda, încheiat cu scorul de 0-2, informează Mediafax. Din acel moment, mijlocaşul lui Dinamo Kiev a fost ignorat sistematic de Victor Piţurcă, în ciuda faptului că Ghioane era titular la o echipă care participă constant în grupele Ligii Campionilor.Jucătorii care lipsesc sunt Răzvan Cociş, Paul Codrea sau Max Nicu. Primul, favorit al lui Piţurcă, nu impresionează la Lokomotiv Moscova, în timp ce Codrea nu a făcut destul la Siena pentru a câştiga un loc în lot. Max Nicu a fost şi el convocat pentru ultimele partide, dar cum nu a jucat în ultimele partide pentru Hertha Berlin, de această dată nu a primit telegramă de la Lucescu.
Pe lângă cele şaăte nume anunţate vineri, Lucescu va mai nominaliza şi jucătorii convocaţi din competiţia internă, dar acest lucru nu se va întâmpla până pe 31 mai, după meciurile din etapa a 33-a a Ligii I. "Tricolorii" se vor reuni pentru prima oară sub comanda lui Răzvan Lucescu pe 1 iunie, la ora 13:00, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia.
Partida cu Lituania va avea loc pe 6 iunie, de la ora 21:00, potrivit sursei citate. Meciul din preliminariile Cupei Mondiale din Africa de Sud din 2010 se va disputa la Marijampole.