x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Senzaţionala Liverpool

Senzaţionala Liverpool

10 Apr 2008   •   00:00
Senzaţionala Liverpool

După două rezultate consecutive de 1-1 în disputele cu Arsenal, Liverpool a învins marţi cu 4-2 şi s-a calificat în semifinale. “Încrederea jucătorilor a făcut diferenţa. Ei nu se dau bătuţi niciodată cînd  îi aud pe suporteri cum îi încurajează”, a spus după meci antrenorul “cormoranilor”, Rafael Benitez.

În schimb, tehnicianul lui Arsenal, Arsene Wenger, era dezamăgit de acest rezultat: “Cînd pierzi în faţa unei echipe mai bune este în regulă, dar nu aceasta este impresia pe care o ai după aceste două meciuri”. Liverpool a ajuns pentru a treia oară în această fază în ultimii patru ani şi, ca şi în precedentele două rânduri, va juca în semifinale cu Chelsea, care a trecut de Fenerbahce cu scorul general de 3-2. “Suntem dezamăgiţi că nu am mers mai departe, dar mulţumiţi de parcursul nostru”, a spus brazilianul Zico, antrenorul lui Fenerbahce.

Rezultate

Marţi

Liverpool – Arsenal      4-2

Hyypia (’30), Torres (’69), Gerrard (’85-pen.), Babel (’90+2) / Diaby (’13), Adebayor (’84)

Chelsea – Fenerbahce 2-0

Ballack (’4), Lampard (’88)

Ieri

Manchester– Roma     

Arbitru: T. Ovrebo (Norvegia)

Barcelona – Schalke

Arbitru: R. Rosetti (Italia)

×
Subiecte în articol: sport