x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Şi Bogaciu reţinut

Şi Bogaciu reţinut

de Elly Cîrstea    |    30 Apr 2009   •   00:00
Şi Bogaciu reţinut
Sursa foto: Mihai Şteţcu/Gayeta Sporturilor/Intact Images

Arbitrul Aurelian Bogaciu a fost reţinut ieri de procurorii anticorupţie din Piteşti, în scandalul de corupţie din arbitraj, după ce a fost audiat timp de peste două ore. Bogaciu a fost scos în cătuşe şi înainte de a fi urcat în duba Poliţiei s-a sărutat cu soţia lui, care a izbucnit în plâns.



Avocatul arbitrului, Florian Doran consideră că este un abuz reţinerea clientului său: "Nu înţeleg de ce procurorii au luat această decizie. în urma confruntării cu Ianovschi nu a rezultat nimic. Ianovschi nu i-a adus nici o acuzaţie. A spus clar că nu i-a dat niciodată bani". Aseară, la Tribunalul Argeş s-a judecat propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Aurelian Bogaciu, cea de-a opta persoană arestată de la declanşarea scandalul de corupţie din arbitraj.

FIRUL EVENIMENTELOR
Bogaciu a fost lăsat să aştepte până pe la ora 14:30 şi s-a tot plimbat îngrijorat prin faţa sediului DNA. A fost împreună cu soţia, însărcinată în luna a patra. Aurelian Bogaciu a mărturisit că nu mai are somn noaptea:

"Am ajuns să mă întreb noaptea cum am intrat în scandalul ăsta. Nu doresc nimănui aşa ceva. Copilul pe care îl aştept îmi dă putere să trec peste situaţia asta. Mie nu mi s-a făcut nici măcar o aluzie legată de bani, nicidecum să mai şi primesc. Am emoţii, dar nu că mă simt vinovat, ci de conjunctura care s-a creat. Nu am luat nici un ban".

Bogaciu a fost audiat şi în urmă cu o săptămână, dar a fost lăsat să plece în libertate. Bogaciu a fost confruntat ieri la DNA Piteşti, cu arbitrul piteştean Mihăiţă Ianovschi, care e şi antrenor la juniorii lui FC Argeş. Ianovschi a fost audiat timp de şase ore, după care a plecat acasă.

LAJOS A VENIT ŞI A PLECAT
Tot ieri a mai fost audiat la DNA Piteşti şi arbitrul Tiberiu Lajos, care a plecat după aproximativ o oră şi jumătate. Arbitrul Lajos a obţinut în prima săptămână de audieri o derogare din partea procurorilor anticorupţie, pentru că tatăl său a murit în urma unui infarct. La plecare, Lajos le-a spus ziariştilor:

"Este un dosar destul de gros. De data asta nu am mai fost anunţat dacă trebuie să mai vin pentru alte audieri". Există zvonuri potrivit cărora astăzi ar urma să treacă pragul DNA Piteşti şi Florin Prunea, al cărui nume apare în stenogramele convorbirilor telefonice cu finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, arestat la data de 14 aprilie.

×
Subiecte în articol: sport