x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Jannik Sinner, eliminat de la Roland Garros din cauza caniculei

Jannik Sinner, eliminat de la Roland Garros din cauza caniculei

de Redacția Jurnalul    |    28 Mai 2026   •   22:00
Jannik Sinner, eliminat de la Roland Garros din cauza caniculei
hepta/Sinner a cedat în fața căldurii și a pierdut meciul carierei

 Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a fost eliminat dramatic din turul al doilea al Roland Garros 2026, după ce a pierdut în cinci seturi în fața argentinianului Juan Manuel Cerúndolo.

Era la un pas de victorie, cu 2-0 la seturi și 5-1 în al treilea, când canicula și crampele i-au curmat seria de 30 de victorii consecutive.

Meciul părea decis. Sinner trecuse fără emoții de primele două seturi și servea pentru câștigarea celui de-al treilea, la scorul de 5-1.

Exact atunci, campionul italian a început să acuze crampe severe, semn că valul de căldură de la Paris și-a spus cuvântul.

Condus cu 0-40 în game, Sinner a avut o discuție îndelungată cu arbitrul, după care a părăsit terenul pentru îngrijiri medicale. La revenire, jucătorul de 24 de ani nu mai era același.

Cerúndolo a câștigat șase game-uri consecutive pentru a încheia setul al treilea, apoi a dominat complet ultimele două seturi, impunându-se cu 3-6, 2-6, 7-5, 6-1, 6-1.

Eliminarea lui Sinner lasă Roland Garros 2026 complet deschis. Italianul venea după trei titluri Masters consecutive pe zgură - Monte-Carlo, Madrid și Roma - și era considerat marele favorit, mai ales în absența lui Carlos Alcaraz. Acum, turneul ar putea produce un câștigător surpriză sau îi poate oferi lui Novak Djokovic șansa de a cuceri al 25-lea titlu de Grand Slam la simplu.

(sursa: Mediafax)

 

×