x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sorana Cîrstea debutează luni seara la US Open. Programul primei zile la Flushing Meadows

Sorana Cîrstea debutează luni seara la US Open. Programul primei zile la Flushing Meadows

de Rredacția Jurnalul    |    28 Aug 2023   •   11:30
Sorana Cîrstea debutează luni seara la US Open. Programul primei zile la Flushing Meadows
Sursa foto: Hepta

Ultimul Grand Slam de tenis al anului debutează luni cu meciurile de pe tabloul principal, programând câteva întâlniri interesante. Cinci sportive din România vor evolua în primul tur la US Open, Sorana Cîrstea fiind prima care intră în luptă.

Sorana Cîrstea (30 WTA), singura româncă ce va fi cap de serie, numărul 30, o va întâlni pe americana Kayla Day (91 WTA), care a beneficiat de un wildcard. Cele două nu s-au mai întâlnit în circuit până acum. Meciul va începe cel mai devreme la ora 23.30.

Irina Begu (40 WTA) e următoarea care intră în scenă. Ea va juca împotriva nemțoaicei Tamara Korpatsch (77 WTA), pe care a întâlnit-o o singură dată în 2022, la Lausanne, unde a câștigat cu 6-4, 6-2. Partida se joacă marți de la ora 18.00.

Ana Bogdan (59 WTA) joacă și ea marți și are o sarcină mai dificilă, urmând să se confrunte de la 21.30 cu americana Sofia Kenin (93 WTA), fostă număr 4 mondial. Cele două sunt la egalitate în confruntările directe, cu câte o victorie de fiecare parte.

De la aceași oră, marți, Patricia Ţig (705 WTA), ajunsă pe abloul principal ca urmare a regulii clasamentului protejat, o va întâlni pe canadianca Rebecca Marino (101 WTA), cu care nu s-a mai întâlnit până acum în circuit.

Venită din calificări, după un traseu cu 3 victorii, Gabriela Ruse (167 WTA) joacă și ea marți, tot de la 21.30, cu fosta lideră mondială Karolina Pliskova (25 WTA). Cehoaica trece printr-o formă slabă, având 4 victorii din 13 meciuri jucate în sezoanele de zgură și de iarbă și cu eliminări din primul tur la Roland Garros și Wimbledon.

Dintre meciurile de luni ies în evidență confruntările Sloane Stephens - Beatriz Haddad Maia, pe tabloul feminin, și Stefanos Tsitsipas - Milos Raonic, pe tabloul masculin. Tot luni vor intra în competiție și Iga Swiatek și Novak Djokovic.

Ordinea de disputare a meciurilor de luni, pe terenurile principale, în prima zi a Openului Statelor Unite:

Arthur Ashe Stadium – cu începere de la ora 18.00

1-Iga Swiatek (Polonia) - Rebecca Peterson (Suedia)

Learner Tien (SUA) v 10-Frances Tiafoe (SUA)

Laura Siegemund (Germania) v 6-Coco Gauff (SUA)

Alexandre Muller (Franța) v 2-Novak Djokovic (Serbia)


Arena Louis Armstrong

18-Victoria Azarenka (Belarus) v Fiona Ferro (Franța)

Sloane Stephens (SUA) v 19-Beatriz Haddad Maia (Brazilia)

Steve Johnson (SUA) - 9-Taylor Fritz (SUA)

7-Stefanos Tsitsipas (Grecia) - Milos Raonic (Canada)

Tatiana Prozorova (Rusia) vs Caroline Wozniacki (Danemarca)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sorana cîrstea us open