x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sorana Cîrstea și Irina Begu anunțate pe tabloul principal al turneului de tenis Adelaide II

Sorana Cîrstea și Irina Begu anunțate pe tabloul principal al turneului de tenis Adelaide II

15 Dec 2021   •   21:30
Sorana Cîrstea și Irina Begu anunțate pe tabloul principal al turneului de tenis Adelaide II
Sursa foto: Captura Video

Vara dedicată tenisului în Australia se va prelungi cu o a doua săptămână, înainte de Australian Open, turneul Adelaide International II urmând să se desfășoare imediat după Adelaide I. Organizatorii au anunțat miercuri lista participantelor, pe care se află și Sorana Cîrstea și Irina Begu.

Evenimentul WTA 250 le va oferi jucătoarelor șanse de a se pregăti pentru Australian Open, la el participând câteva dintre cele mai bune sportive din lume.

Favorită principală, în fruntea tabloului, este ucraineanca Elina Svitolina, numărul 15 mondial, câștigătoarea medaliei de bronz, la simplu, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Alături de Svitolina mai iau startul și belgianca Elise Mertens (21 WTA), americancanca Coco Gauff (22 WTA) sau slovena Tamara Zidansek (30 WTA).

România va fi reprezentată de Sorana Cîrstea (39 WTA), cap de serie numărul 9, și Irina Camelia Begu (61 WTA).

Lista primilor 10 capi de serie de la Adelaide International II.

1. Elina Svitolina

2. Elise Mertens

3. Coco Gauff

4. Tamara Zidansek

5. Veronika Kudermetova

6. Marketa Vondrousova

7. Sara Sorribes Tormo

8. Jil Teichmann

9. Sorana Cirstea

10. Shelby Rogers

(sursa: Mediafax)

×