x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport SPARTA PRAGA - CFR CLUJ: Măcar remiză

SPARTA PRAGA - CFR CLUJ: Măcar remiză

22 Oct 2009   •   00:00

Ardelenii au plecat ieri spre Praga cu gândul la o victorie în meciul cu Sparta, din etapa a treia a Europa League.



Cel mai moderat a fost antrenorul Antonio Conceicao, care s-ar mulţumi şi cu o remiză. "Nu este un meci decisiv, dar este foarte important şi mergem să luăm cel puţin un punct. Este prea mult să spunem că suntem favoriţi, vom înfrunta totuşi o echipă cu o mai mare experienţă internaţională şi cred că va fi un joc foarte echilibrat", a precizat tehnicianul portughez. În schimb, preşedintele Iuliu Mureşan vrea o dublă victorie în faţa cehilor. "Suntem două formaţii de valori aproximativ apropiate. Ei se bazează mai mult pe forţa fizică, noi suntem mai tehnici. Sper să ne întoarcem cu toate punctele puse în joc. O victorie la Praga nu asigură calificarea, dar ne-ar apropia foarte mult de acest obiectiv", a spus Mureşan. Nici Culio nu se mulţumeşte cu un singur punct la Praga: "Ne dorim, cum e şi normal, o victorie. Nu ne mulţumeşte egalul". De partea cealaltă, antrenorul Spartei, Jozef Chovanec, doreşte ca elevii săi să se revanşeze după ce au remizat în campionat cu codaşa, Ceske Budejovice, scor 1-1. "Trebuie să ne revanşăm în faţa propriilor suporteri, să ne adunăm şi să jucăm cu totul altceva", a spus Chovanec.

×
Subiecte în articol: sport