x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport SPORT - Stirile zilei 28 aprilie 2004

SPORT - Stirile zilei 28 aprilie 2004

28 Apr 2004   •   00:00

Sechelariu a blocat primele jucatorilor

Presedintele de onoare al echipei FCM Bacau, Dumitru Sechelariu, a decis sa blocheze primele fotbalistilor, din cauza rezultatelor slabe inregistrate in ultimele doua etape. Sechelariu a luat aceasta decizie in urma unei intalniri pe care a avut-o cu antrenorul Ionut Lupescu, cu presedintele Gheorghe Chivorchian si cu directorul executiv Dragos Benea. Bacaul a pierdut ultimele doua meciuri la Ploiesti, scor 1-3 cu Petrolul, si acasa cu Poli AEK Timisoara, scor 0-1. In acest moment, bacauanii ocupa locul 14 in clasament, cu 23 de puncte.

Daniela Silivas este mamica

In urma cu doua saptamani, fosta campioana olimpica si mondiala la gimnastica Daniela Silivas (32 de ani) a devenit mama. Stabilita din 1991 in Atlanta, Daniela a nascut un baietel, pe care l-a botezat Jadel. Fosta sportiva s-a casatorit anul trecut cu Scott Harper (30 de ani), de profesie manager sportiv. Cei doi s-au cunoscut in urma cu patru ani, la centrul de gimnastica unde romanca este antrenoare. Nasii cuplului sunt Adrian si Carmen Goreac, care au antrenat-o pe Silivas in anii ’80, la lotul national. (Madalina Corbeanu)

Romario a ajuns la 901 goluri

Romario a primit de la David Fischel, presedintele clubului Fluminense, un tricou inscriptionat cu 900, care reprezinta numarul total de goluri inscrise de atacantul brazilian pe parcursul intregii sale cariere. „Sunt foarte emotionat de acest omagiu. Doresc sa dedic cele 900 de goluri tuturor coechipierilor mei", a spus Romario, adaugand ca pentru viitor si-a propus sa depaseasca bariera de 1.000 de goluri. Desi are 38 de ani, Romario a declarat in ianuarie ca nu se gandeste sa se retraga pana nu marcheaza golul cu numarul 1.000. Brazilianul este ceva mai aproape de obiectivul sau, cu doar cateva ore inainte de primirea tricoului cu numarul 900, el bifand cel de-al 901-lea gol din cariera sa.

Gascoigne a vrut sa se sinucida

Fostul fotbalist Paul Gascoigne a marturisit ca a vrut sa se sinucida in timp ce se lupta cu dependenta de alcool. Britanicul a recunoscut ca s-a gindit sa-si ia viata deoarece considera ca nu poate trai fara bautura. Intr-un interviu pentru Sky Sports News, Gazza, cum este cunoscut de suporteri, a spus ca si-a pierdut complet controlul in urma cu sase ani, dupa ce antrenorul Glenn Hoddle l-a dat afara din echipa de la Cupa Angliei. El a urmat mai multe tratamente de dezalcoolizare, iar recent a fost internat intr-un centru de reabilitare pentru a scapa de pasiunea pentru jocurile de noroc.
×
Subiecte în articol: sport