x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport SPORT - Stirile zilei

SPORT - Stirile zilei

17 Apr 2004   •   00:00

Todoran a fost amendat cu 2.000 de dolari

Dupa ce a parasit echipa la finele meciului pierdut in fata Stelei (1-2), mijlocasul Petrolului, Dinu Todoran, a fost reprimit ieri la antrenamente. El a fost insa amendat cu 2.000 de dolari, cuantumul maxim prevazut in Regulamentul de Ordine Interioara al echipei. „La calitatile lui a aratat prea putin, insa am incredere ca isi va reveni", a declarat presedintele Petre Buduru. Oficialul ploiestean l-a atacat pe arbitrul meciului FCM Bacau - Dinamo, Augustus Constantin: „Ar fi trebuit sa-i dea cartonas galben lui Cristea care, automat, era suspendat cu noi". (Adrian Simion)

Bambi versus Iordanescu

Nicolae Mitea, considerat una dintre sperantele nationalei, nu a mai fost convocat pentru amicalul cu Germania. Selectionerul Anghel Iordanescu a marturisit ca motivul pentru care nu a apelat la jucatorul lui Ajax este ca, in ultima vreme, Mitea „e mai mult indragostit decat concentrat la fotbal". Iubita atacantului, Raluca Tanase, componenta a formatiei Bamby, ne-a marturisit ca a fost surprinsa de afirmatia antrenorului primei reprezentative: „Cred ca dragostea nostra nu are nici o legatura cu cariera lui Niki, pentru ca el stie sa faca diferenta intre viata personala si cea profesionala. Cand intra pe teren se detaseaza de toate. Faptul ca este indragostit nu este un motiv pentru a nu veni la lot. Si la Ajax joaca indragostit, si o face foarte bine. Eu stiu ca toata lumea il apreciaza si sunt sigura ca va reveni la nationala". (Madalina Corbeanu)

Revolutionarul Volvo S40 a fost lansat si in Romania

Noul Volvo S40 a avut parte de o lansare impresionanta in Romania, Palatul Regal din Bucuresti fiind gazda prezentarii noului model. Vedeta serii de joi preia proprietatile de baza a modelului S80 de 4, 82 de metri, acestea fiind adaptate la cei 4,47 m ai noului Volvo. Disponibila in 6 versiuni (1,8 litri, 2,4, 2,4i, T5, T5 AWD si 2.0 D), noul Volvo S40 este mai scurt, dar in acelasi timp mai lat si mai inalt decat precedesorul sau, avand in acest fel mai mult spatiu interior. Cea mai noua caracteristica este consola centrala, ingusta si foarte subtire, ce leaga tunelul median cu plansa de bord. Aceasta este o solutie cu totul noua in industria automobilelor, dezvoltata special pentru noul Volvo S40. (Cosmin Smochina)

Kiprich ramane cu amenda

Intr-o sedinta de urgenta desfasurata joi, la care a participat conducerea clubului Olimpia Satu-Mare, s-a luat in discutie esecul inregistrat cu o zi mai devreme in derby-ul promovarii cu Jiul Petrosani (0-1). Desi anuntase ca isi va prezenta demisia, antrenorul Janos Kiprich a fost recomfirmat in functie pana la finele sezonului. In schimb, tehnicianul maghiar va trebui sa plateasca amenda de 6.000 de euro propusa de presedintele clubului, Mircea Govor (foto), banii urmand a i se retine din contract. „Ma bat pana la ultima picatura ca sa promovam", ne-a declarat presedintele Mircea Govor. (Daniel Stan)

Hagi: „Toti suntem de vina"

Gheorghe Hagi si-a asumat responsabilitatea pentru situatia in care se afla Galatasaray. Antrenorul roman crede ca nu este totusi singurul in culpa. „Suntem cu totii vinovati. Asa cum in cazul unei victorii toti considera ca au contribuit, si atunci cand pierdem responsabilitatea este a tuturor", a spus Hagi. „Regele" spera insa ca elevii sai vor demonstra ca sunt profesionisti. „Noi muncim mult, dar nu obtinem rezultate. In trecut nu aveam probleme. Intra Hagi pe teren si inscria un gol, iar meciul era castigat. Acum situatia echipei este diferita. As vrea ca fotbalistii mei sa aiba mentalitate de profesionisti", a adaugat Hagi.

Pavel, in „sferturi" la Houston

Andrei Pavel s-a calificat in sferturile de finala ale turneului de Houston, dotat cu premii in valoare de 380.000 de dolari. Tenismanul roman, cap de serie numarul 5, l-a invins in turul doi al competitiei pe argentinianul Jose Acasuso, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2. In faza urmatoare a turneului, Pavel il va intalni pe americanul James Blake, care a trecut cu 7-5, 6-3 de italianul Davide Sanguinetti. Pentru calificarea in „sferuri", Andrei Pavel va primi 8 puncte ATP si 10.600 de dolari. Un alt jucator roman, Victor Hanescu, a fost eliminat ieri in sferturile de finala ale turneului de la Estoril, fiind invins, 4-6, 3-6, de germanul Florian Mayer.

×
Subiecte în articol: sport