x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport SPORT - Stirile zilei

SPORT - Stirile zilei

15 Mar 2004   •   00:00
Azi se poate schimba sistemul competitional

La Casa Fotbalului are loc azi Adunarea Generala a FRF, de la ora 11.00. Este vorba sa se propuna modificarea sistemului competitional cu 18 echipe chiar din vara. Pentru a nu exista suspiciuni in privinta corectitudinii partidelor din retur, varianta ce ar putea fi inaintata din partea LPF, condusa de Dumitru Dragomir, ar putea fi urmatoarea: retrogradeaza echipa de pe locul 16, promoveaza castigatoarele celor 3 serii din Divizia B, iar ocupantele locurilor 15, 14 si 13 din "A" vor da baraj cu forma- tiile de pe locul 2 din seriile Diviziei B.

FC Brasov - Steaua se disputa azi de la ora 15:00

Partida dintre FC Brasov si Steaua, programata pentru ieri, a fost amanata pentru azi, de la ora 15.00, ca urmare a deciziei Guvernului de a declara duminica, 14 martie, zi de doliu national. Stelistii se aflau chiar in autocar, in drum spre Brasov, cand au primit instiintarea oficiala. Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a justificat astfel hotararea: "Amanarea meciului e o decizie a Guvernului pe care nu o putem comenta".

Iar gol Moldovan

Viorel Moldovan a marcat din nou pentru FC Nantes. Romanul a deschis scorul in minutul 14, in meciul pe care formatia sa l-a terminat la egalitate, 2-2, acasa cu Metz, in etapa a 28-a a Campionatului Frantei. Moldovan, care a punctat pentru a saptea oara in opt partide disputate in acest sezon in Ligue 1, a jucat pana in minutul 89, cand a fost inlocuit de Quint. Rennes, echipa antrenata de Boloni, a pierdut, 1-3, pe terenul lui Nice.

Dinamo, egal, Constanta a pierdut

In semifinalele Challenge Cup la handbal masculin, Dinamo nu a reusit aseara decat un scor de egalitate, 30-30, la capatul unui meci in care a condus de multe ori si la 5 goluri diferenta. La randul ei, HCM Constanta a pierdut ieri, cu 24-18, pe teren propriu, in fata francezilor de la Dunkerque, in semifinalele Challenge Cup. La handbal feminin, Rapid Bucuresti a pierdut cu 30-29 meciul jucat sambata pe terenul echipei daneze Viborg HK, in prima mansa a sferturilor de finala ale Cupei EHF. In "sferturile" Challenge Cup, Universitatea Remin Deva a fost invinsa in Germania, cu 29-27, de catre Borussia Dortmund. Partidele retur se vor juca la 20 si 21 martie.

Alina Dumitru, calificata la JO

Alina Dumitru a obtinut medalia de aur la categoria 48 de kilograme, din cadrul turneului de judo de la Varsovia, asigurandu-si astfel participarea la Jocurile Olimpice de la Atena. Un alt roman, Claudiu Bastea, a castigat medalia de bronz la categoria 73 de kilograme din cadrul turneului de judo de la Praga.

Deltacons, in finala Top Teams

Echipa de volei masculin Deltacons Tulcea s-a calificat in finala Top Teams Cup, dupa ce a invins, sambata, cu 3-1 formatia austriaca Wasserkraft Innsbruck. In ultimul act al competitiei, Deltacons a jucat aseara, dupa inchiderea acestei editii, cu ucrainenii de la Lokomotiv Kharvik, care au trecut in semifinale cu 3-1 de echipa portugheza Castelo Da Maia. Ultimul succes al unei echipe romanesti in cupele europene dateaza din 1979, cand Dinamo a castigat Cupa Cupelor.

×
Subiecte în articol: sport