x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi A început prima ediţie a Jocurilor Europene! Participă și 147 de români

A început prima ediţie a Jocurilor Europene! Participă și 147 de români

12 Iun 2015   •   21:41
A început prima ediţie a Jocurilor Europene! Participă și 147 de români
Sursa foto: insidethegames.biz

Prima ediţie a Jocurilor olimpice Europene a început, vineri, la Baku, în capitala Azerbaidjanului, o competiţie multisport la care vor participa circa 6.000 de sportivi, dintre care 147 din România, şi care se va încheia pe 28 iunie.

La ceremonia de deschidere, desfăşurată pe Stadionul Olimpic din Baku, la care a asistat şi premierul Victor Ponta, portdrapelul României a fost Alin Moldoveanu, campion olimpic la tir în 2012, la Jocurile de la Londra. România va participa cu o echipă care cuprinde 147 de sportivi, 83 de băieţi şi 64 de fete, care se vor întrece la 22 de discipline sportive. Şeful de misiune al României la Jocurile Europene de la Baku va fi Alexandru Epuran, iar Florin Gurbănescu va fi adjunct al şefului de misiune.

Peste 6.000 de sportivi se vor întrece la 30 de discipline sportive la Baku, competiţiile fiind găzduite de 18 baze sportive, urmând să se acorde 253 de medalii de aur. Şi-au anunţat participarea sportivi din cele 50 de comitete olimpice europene.

Programul cuprinde 16 sporturi olimpice şi patru non-olimpice, disciplinele care vor oferi calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016 fiind tir cu arcul, atletism, box, ciclism, judo, tir sportiv, înot, tenis de masă, taekwondo, triatlon, volei şi lupte.

Unele dintre sporturi vor conta şi în calitatea de Campionate Europene, cum este la judo, în timp ce la polo vor fi în rol de Campionate Europene de juniori. Juniorii vor mai participa la întrecerile de sărituri în apă şi înot.

Directorul artistic al ceremoniei de deschidere, găzduită de Stadionul Olimpic din Baku, care are o capacitate de 68.195 locuri, a fost Dimitris Papaioannou, creatorul ceremoniilor desfăşurate în 2004 la Jocurile Olimpice de la Atena.

Defilarea delegaţiilor sportive a început cu Grecia şi s-a încheiat cu Azerbaidjan, fiind de consemnat şi prezenţa în premieră a statului Kosovo, recent admis în familia olimpică. Echipa Armeniei a fost huiduită de spectatori, potrivit Reuters, situaţia dintre cele două ţări fiind tensionată din cauza enclavei Nagorno-Karabah. Vedeta pop Lady Gaga a interpretat, apoi, celebra piesă ''Imagine'' a lui John Lennon. Opt campioni olimpici au adus pe stadion drapelul Comitetului Olimpic European.

La festivitatea de deschidere au asistat preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, germanul Thomas Bach, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi alţi 35 de şefi de stat.

Peste 2.000 de voluntari, din 18 ţări, în principal azeri, au fost implicaţi în spectacol, care a prezentat principalele momente din bogata istorie culturală a Azerbaidjanului, după ce au efectuat nu mai puţin de 600 de repetiţii. În spatele scenei au lucrat numeroase echipe de producţie din zeci de ţări pentru eveniment.

Preşedinta Comitetului de organizare, Mehriban Alieva, soţia preşedintelui azer Ilham Aliev, a urat bunvenit oaspeţilor, apoi a urmat discursul lui Patrick Hickey, preşedintele Comitetului Olimpic European, care a subliniat că acesta este ''cel mai important moment'' din istoria organizaţiei continentale.

După o ceremonial al focului a fost aprinsă flacăra olimpică de la Baku, iar ceremonia s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.

Sursa: Agerpres.ro

×
Subiecte în articol: jocurile europene baku azerbaidjan sporturi