Sportiva română Larisa Iordache ratează Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Montreal după ce s-a accidentat, miercuri, la încălzire, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de profil.
„Larisa Iordache s-a accidentat la încălzire şi e out de la Mondialele de la Montreal. Diagnostic, ruptură de tendon ahilian. Sănătatea ei e tot ce contează acum. Fii tare Larisa!'”, se arată în mesajul postat în reţeaua de socializare.
„Tendonul e rupt. Trebuie operat în ţară. Încercăm să ne întoarcem mai repede”, a declarat antrenorul Cristi Moldovan, citat de pagina de Facebook a Clubului Sportiv Dinamo, grupare la care este legitimată gimnasta.
Citește pe Antena3.ro