x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport Sporturi Alexandra Dulgheru s-a calificat pe tabloul principal de la Roma

Alexandra Dulgheru s-a calificat pe tabloul principal de la Roma

Publicat la 10 Mai 2015 19:30 Modificat la 10 Mai 2015 19:30
Alexandra Dulgheru s-a calificat pe tabloul principal de la Roma

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat duminică pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Roma, dotat cu premii în valoare de 2.707.664 dolari, după ce a învins-o în turul al doilea al calificărilor pe ucraineanca Lesia Ţurenko, cu 6-2, 4-6, 6-3.

Dulgheru (N.71 WTA) trecuse în primul tur al calificărilor de elveţianca Lisa Sabino, cu 6-3, 6-1, potrivit Agerpres.  

×
Subiecte în articol: alexandra dulgheru