Germanul Jan Ullrich, fost câştigător al Turului Franţei, a recunoscut pentru prima dată că a recurs la substanţe dopante cu ajutorul medicului spaniol Eufemiano Fuentes, aflat în centrul unei vaste reţele de dopaj.
"Da, am recurs la tratamentele lui Fuentes", a declarat Ullrich într-un interviu ce va apărea luni în publicaţia Focus. "Aproape toată lumea folosea atunci substanţe dopante. Nu am luat ceva ce nu au luat şi ceilalţi", a precizat singurul câştigător german al Turului Franţei (1997).
Jan Ullrich, în vârstă de 39 de ani, a menţionat că a vrut să se plaseze la acelaşi nivel cu ceilalţi. "Din punctul meu de vedere, este trişare dacă eu obţin un avantaj. Însă nu a fost aşa. Doream să fie egalitate de şanse", a explicat Ullrich, potrivit Mediafax.
Germanul este de părere că talentul, performanţa, spiritul de echipă şi dorinţa de a câştiga rămân factorii care decid victoria.