Biatlonistul român a fost întrecut doar de norvegianul Isak Frey, cel mai valoros dintre cei nu mai puțin de cinci norvegieni clasați în prime 8 locuri ale probei. Medalia de bronz i-a revenit francezului Antonin Guigonnat.
„Participarea echipei României la Campionatele Europene de biatlon a venit cu o performanţă extraordinară de care suntem extrem de mândri. Este proba în care se califică cei mai buni 60 de sportivi, ca urmare a rezultatelor din proba de sprint a Campionatelor Europene. Noi îi susţinem pe sportivi şi, cu ajutorul forurilor competente şi o finanţare corespunzătoare, facem totul pentru a obţine performanţe.
Potenţial există, iar voinţă cu atât mai mult! Dmitrii Shamaev a confirmat încă o dată că este un sportiv extrem de valoros, după medalia mondială de argint câştigată vara trecută, la Campionatele Mondiale de biatlon-role.
Felicitări pentru acest nou rezultat important şi ne dorim să venim în faţa iubitorilor sporturilor de iarnă cu cât mai multe astfel de rezultate excepţionale!", a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon.
Pentru Dimitrii Shamaev loul doi de la europene este cel mai bun rezultat al sezonului 2023 - 2024.
În aceeași probă, George Colţea s-a clasat pe locul 36, iar Cornel Puchianu pe locul 49, dintr-un total de 60 de sportivi.
Cu zi înainte, în proba masculină de 10 km sprint, toți sportivii tricolori care au luat startul au terminat în prima jumătate a clasametului. Dintre cei 127 sportivi care s-au aliniat la start, George Colțea s-a clasat pe locul 13, Dmitrii Shamaev pe 16, Cornel Puchianu pe 29, George Buta pe 43 și Raul Flore pe 61.
În proba de 20 km individual masculin, George Colţea s-a clasat pe locul 13, Dimitrii Shamaev pe 14, George Buta pe 25, Cornel Puchianu pe 33, iar Raul Flore pe 70.
Biatloniștii români sunt însoțiți la Europene de antrenorii Gheorghe Stoian, Vasile Gheorghe, Sorin Gârbacea și Cristian Moșoiu.