x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Australian Open: Aryna Sabalenka pierde împotriva Ellei Seidel

Australian Open: Aryna Sabalenka pierde împotriva Ellei Seidel

de Redacția Jurnalul    |    14 Ian 2024   •   17:40
Australian Open: Aryna Sabalenka pierde împotriva Ellei Seidel
Sursa foto: Hepta

Aryna Sabalenka și-a început evoluția de la Australian Open 2024 după miezul nopții în ziua de deschidere de duminică, la Melbourne, dar a încheiat rapid jocul împotriva germanei Ella Seidel, venită din calificări.,

Sabalenka, învinsă recent în finala turneului Brisbane International de Elena Rybakina, a câștigat categoric cu 6-0, 6-1, la capătul unui meci încheiat în mai puțin de o oră.

În ciuda faptului că a dominat categoric, ea a avut nevoie de șapte mingi de meci, înainte de a obține în cele din urmă victoria.

Sabalenka a avut parte de o tragere la sorți bună, numărul doi mondial urmând să o înfrunte în turul secund pe Brenda Fruhvirtova, jucăttoarea cehă în vârstă de 16 ani, care a eliminat-o în primul tur pe Ana Bogdan.

Belarusa va întâlni cel mai devreme un cap de serie în turul 3, unde o va întâlni cel mai probabil pe Lesia Tsurenko.

×
Subiecte în articol: australian open aryna sabalenka