x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Bâlea Lac - Opt luni de iarnă

Bâlea Lac - Opt luni de iarnă

27 Noi 2008   •   00:00
Bâlea Lac - Opt luni de iarnă

E de ajuns să mergi o singură dată la Bâlea Lac şi să te îndrăgosteşti de acest loc. O zi în Munţii Făgăraş reprezintă o experienţă unică, înseamnă libertate, provocare şi aventură. Vârfurile şi pârtiile sălbatice din Alpii Transilvaniei te lasă mut. Foarte puţini sunt cei care se bucură de liniştea absolută purtată de vânt, de măreţia crestelor, de albul sublim al zăpezilor şi de norii care parcă sunt în vacanţă. Bâlea Lac te lasă fără cuvinte. Parcă te îngheaţă.



FRIG. Şi pentru că totul este pe bază de gheaţă, în fiecare iarnă aici se construiesc un hotel şi o biserică din gheaţă. Este vorba despre un proiect unic pentru România, menit să promoveze Munţii Făgăraş. Nebunia unora merge atât de departe, încât preferă să doarmă în Ice Hotel Bâlea Lac. Şi până la urmă e normal. Într-un pat normal dormi în fiecare noapte. Într-un hotel de gheaţă se întâmplă foarte rar.

PEISAJ. Iarna, în zilele cu cer senin, Munţii Făgăraş pot fi admiraţi chiar şi de la Sibiu. Când vezi atâta zăpadă, nu poţi să faci altceva decât să-ţi iei schiurile şi să te duci să te dai. Bâlea Lac nu este recomandat oricui. Nu există pârtii amenajate. Se schiază pe oriunde, dar trebuie să ai grijă la avalanşele care în zilele călduroase pornesc de peste tot. Pentru că Transfăgărăşanul, cea mai înaltă şosea din România, este închis în perioada 1 noiembrie-1 iulie, accesul la Bâlea Lac se face prin judeţul Sibiu, pe faţa nordică a Munţilor Sibiu, cu ajutorul telecabinei, a cărei staţii inferioare se găseşte la Bâlea Cascadă.

SOMN UŞOR. Din sezonul trecut, la Bâlea Lac se practică şi heliski-ul. În acest fel, turiştii se pot bucura de toate pantele din Munţii Făgăraş. Numai că preţurile sunt foarte mari pentru românul de rând. În aceste condiţii, rămâne de schiat prin sălbăticie, folosind schiurile de tură. Şaua Capra este locul de plecare în coborâri spectaculoase, ce te fac să te îndrăgosteşti de Bâlea Lac. Din păcate, numărul locurilor de cazare este destul de mic, cele două cabane fiind mereu pline cu împătimiţi ai sporturilor de iarnă. Din sezonul viitor, pe malul la­cului va funcţiona şi un hotel, astfel că numărul celor care vor putea dormi la peste 2.000 de metri altitudine se va dubla. Cunoscătorii înnoptează şi la Salvamont sau la staţia superioară a telecabinei.

×
Subiecte în articol: bălea balea lac staţiuni