Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, învingătoare în faţa Biancăi Andreescu la Turneul Campioanelor de la Shenzhen, a devenit a 46-a jucătoare care câştigă un meci în 2019, în circuitul WTA, după ce a salvat o minge de meci, potrivit site-ului WTA.
Halep a fost condusă cu 6-3 şi 6-5, iar jucătoarea canadiană de origine română a avut avantaj, dar a salvat acest ''match point'' şi a egalat, 6-6, setul ajungând în tiebreak. Simona Halep s-a impus în cele din urmă cu 3-6, 7-6 (6), 6-3.
Cele 46 de jucătoare au avut reveniri spectaculoase în 2019, în 59 de meciuri pe tablourile principale ale turneelor WTA.
Câte trei astfel de victorii au reuşit Viktoria Kuzmova (Slovacia), Alison Riske (SUA) şi Donna Vekic (Croaţia), iar câte două victorii au obţinut Karolina Pliskova (Cehia), Belinda Bencic (Elveţia), Tamara Zidansek (Slovenia), Kaia Kanepi (Estonia), Saisai Zheng (China), Jelena Ostapenko (Letonia) şi Julia Goerges (Germania).
La capătul celălalt, olandeza Kiki Bertens este singura care a pierdut trei partide după ce a ratat mingi de meci.
Recordul de mingi de meci salvate într-o partidă este deţinut de Belinda Bencic, care a salvat şase puncte de meci în faţa belarusei Arina Sabalenka, în turul al treilea la Dubai, câştigând cu 6-4, 2-6, 7-6 (7), ulterior cucerind trofeul.
Alison Riske a totalizat cele mai multe mingi de meci salvate anul acesta, 9, urmată de Karolina Pliskova (8), Belinda Bencic (8), Donna Vekic (6), Viktoria Kuzmova (6), belgianca Alison van Uytvanck (5), Tamara Zidansek (5), croata Petra Martic (5), letona Anastasija Sevastova (5).
Bianca Andreescu a salvat şi ea un punct de meci în faţa Irinei Begu, care a condus cu 5-1 în setul secund, reprezentanta Canadei câştigând în primul tur la Miami cu 4-6, 7-6 (2), 6-2.
Simona Halep a avut minge de meci contra americancei Taylor Townsend, după ce salvase două la rândul ei, dar în cele din urmă Townsend s-a impus cu 2-6, 6-3, 7-6 (4), în turul al doilea la US Open.