Pogea, scoate banii! Minunea de la Borşa s-ar fi putut întâmpla iarna asta dacă Guvernul ar fi plătit la timp banii pentru achiziţionarea unor utilaje. Din păcate nu s-a întâmplat aşa, iar turiştii mai au de aşteptat până când vor putea să urce pe munte folosindu-se detelegondola despre care se vorbeşte de aproape un deceniu.
Până atunci, trebuie să ne mulţumim tot cu Ştiol şi poiana sa, un loc despre care putem spune cu lejeritate că se numără printre cele mai frumoase din ţară. Din păcate pentru localnici, de când cei de la Cavnic au punctat pe harta schiului, turiştii nu prea mai ajung la Borşa. Distanţa mare şi drumurile foarte proaste au gâtuit turismul din nordul ţării.Preţurile sunt mici, e adevărat, numai că altceva decât schi şi snowboard nu poţi face aici. S-au dus vremurile în care exista tren direct de la Bucureşti până la Borşa. Acum a devenit o aventură să ajungi cu maşina până acolo. Pasul Prislop, una dintre cele mai spectaculoase trecători de la noi din ţară, arată ca după război. Este singura şosea montană din România care nu a fost reabilitată niciodată după Revoluţie.