x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi BRD Bucharest Open 2017. Alexandra Dulgheru, în optimile de finală

BRD Bucharest Open 2017. Alexandra Dulgheru, în optimile de finală

18 Iul 2017   •   22:43
BRD Bucharest Open 2017. Alexandra Dulgheru, în optimile de finală

Jucătoarea română Alexandra Dulgheru (294 WTA) a obţinut, marţi seara, calificarea în optimile de finală ale turneului de tenis BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale în valoare de 226.750 dolari, învingând-o în primul tur pe bulgăroaica Sesil Karatantcheva, numărul 231 WTA, cu scorul de 6-1, 6-2.

Venită din calificări, Dulgheru este a cincea jucătoare română care îşi asigură participarea în optimile de finală după Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Irina Begu şi Elena Gabriela Ruse.

Alexandra Dulgheru a încheiat partida cu Sesil Karatantcheva într-o oră şi 4 minute, asigurându-şi 3.310 dolari şi 30 de puncte WTA.

În optimile de finală, ea o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (92 WTA), cap de serie numărul 9 la turneul găzduit de Arene BNR.

Rezultatele înregistrate marţi la BRD Bucharest Open sunt următoarele:

Simplu, turul 1
Ana Bogdan (România) - Sorana Cîrstea (România, nr. 6) 6-4, 6-2
Irina Begu (România, nr. 2) - Ivana Jorovic (Serbia) 6-4, 6-1
Elena Gabriela Ruse (România, wild card) - Isabella Şinikova (Bulgaria) 6-2, 6-1
Alexandra Dulgheru (România, calificări) - Sesil Karatantcheva (Bulgaria) 6-1, 6-2
Julia Goerges (Germania, nr. 3) - Alexa Glatch (SUA) 1-6, 6-3, 6-1
Anastasija Sevastova (Letonia, nr. 1) - Jana Cepelova (Slovacia) 6-2, 6-0
Quirine Lemoine (Olanda) - Elise Mertens (Belgia, nr. 5) 2-6, 3-6
Tatjana Maria (Germania, nr. 8) - Lesley Kerkhove (Olanda, lucky loser) 6-1, 6-2
Magdalena Frech (Polonia, calificări) - Danka Kovinic (Muntenegru) 3-6, 7-5, 3-6
Arantxa Rus (Olanda, calificări) - Pauline Parmentier (Franţa) 6-2, 1-6, 3-6

Dublu, turul 1
Jovana Jaksic (Serbia)/Sofia Şapatava (Georgia) - Catalina Pella (Argentina)/Nadia Podoroska (Argentina) 5-7, 6-2, 7-10
Maria Irigoyen (Argentina)/Barbora Krejcikova (Cehia) [nr. 4] - Katarzyna Piter (Polonia)/Marina Zanevska (Belgia) 2-6, 2-6
Irina Bara (România)/Tereza Mrdeza (Croaţia) - Oksana Kalashnikova (Georgia)/Renata Voracova (Cehia) [nr. 3] 6-3, 6-7 (4), 10-6.
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: alexandra dulgheru