x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi BUŞTENI / Kalinderu, doar artificială

BUŞTENI / Kalinderu, doar artificială

de Sorin Anghel    |    09 Ian 2009   •   00:00
BUŞTENI / Kalinderu, doar artificială

80 centimetri este grosimea stratului de zăpadă la Buşteni



Hulită de mulţi pentru că este uşor accesibilă şoşonarilor, Pârtia Kalinderu din Buşteni este cea mai bine preparată pârtie de schi alpin care există în clipa de faţă în România. Stratul de zăpadă artificială are o grosime de 80 de centimetri, iar "tunurile" funcţionează în continuare.

Ultimele ninsori serioase au căzut în zona montană în perioadă Sărbătorilor, iar pârtiile de schi se chinuiesc să supravieţuiască şi în acest week-end cu zăpada de atunci. În multe staţiuni se schiază mai mult pe gheaţă decât pe zăpadă, iar cei care suferă cel mai mult sunt turiştii. Nimeni nu doreşte să plece de la munte cu echipamentul zgâriat de pietrele care ies duşmănos din zăpadă. Lucrurile stau altfel doar acolo unde există zăpadă artificială, dar, din păcate, astfel de locuri sunt destul de puţine în România.

Cine vrea să meargă la schi în acest week-end şi nu ţine cont de aglomeraţia de pe Valea Prahovei are de ales între Sinaia şi Buşteni. În Valea Dorului este iarnă în toată regula şi se schiază în condiţii destul de bune. Numărul celor care se dau cu schiurile sau cu placa de snowboard a crescut de când Teleferic Prahova a introdus skipass-urile, cu care se poate schia timp de o zi.

TONE DE ZĂPADĂ
De la Buşteni doar Yeti mai lipseşte. În rest sunt de toate, inclusiv zăpadă artificială. "De fiecare dată când temperatura ne-a permis, noi am pus tunurile în funcţiune. Am produs zăpadă artificială aproape în fiecare zi. Nu exagerez deloc dacă spun că cea mai bună pârtie de schi alpin din România este la Buşteni. În fiecare zi intrăm cu ratractul şi aranjăm zăpada în aşa fel, încât schiorii să nu întâmpine dificultăţi atunci când coboară. În unele locuri, stratul de zăpadă ajunge şi la doi metri grosime. De când apar imagini live pe www.jurnalul.ro vine lumea în fiecare zi să schieze la noi", a declarat Mihai Dobre, administratorul Pârtiei Kalinderu, din Buşteni.

Astăzi, vremea va fi rece, geroasă, îndeosebi dimineaţa şi noaptea.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi condiţii de fulguială doar spre sfârşitul intervalului în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va creşte uşor faţă de intervalul precedent. Pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

Eva Tofalvi a răcit

Lotul naţional feminin de biatlon îşi continuă traseul triumfător în Cupa Mondială, competiţie ce poate fi urmărită în exclusivitate la Eurosport România. Eva Tofalvi nu a luat startul în proba de ştafetă din cadrul etapei care se desfăşoară în această săptămână la Oberhof, din cauza unei răceli. "Am zis să nu i se agraveze răceala şi am preferat să nu rişte. O să concureze la sprint, acolo unde este printre favorite, şi la mass-start", a dat asigurări Marton Simon, antrenorul care se ocupă de pregătirea Evei Tofalvi la CSS Miercurea-Ciuc. În această perioadă, loturile naţionale de juniori se află în cantonament la Băile Harghita, acolo unde se pregătesc pentru Campionatul Mondial.

Frig la Feleac

Clujenii care vor să schieze au la dispoziţie o pârtie aflată la 8 kilometri de oraşul premierului Emil Boc. Pârtia Feleac are numai zăpadă artificială, iar nocturna este aprinsă în fiecare seară. "Vine lumea să schieze la noi pentru că suntem foarte aproape de oraş. Tunurile sunt pornite tot timpul şi nu avem gheaţă deloc pe pârtie, deoarece este foarte frig", a declarat Radu Mureşan, administratorul pârtiei din judeţul Cluj. Ardelenii mai pot schia în condiţii foarte bune şi la Arieşeni, acolo unde stratul de zăpadă are o grosime de jumătate de metru. Din păcate, la Stâna de Vale, deşi este zăpadă foarte multă, nu se poate schia, deoarece pârtia nu este amenajată aşa cum trebuie.

SOVATA / Mai multă gheaţă decât zăpadă pentru mureşeni


Turiştii se plâng de gheaţa de pe pârtie şi se tem să schieze printre şoşonarii care se dau cu sania pe pârtia de începători.

Mureşenii nu au decât o singură variantă în judeţ: pârtia de la Sovata. Teoretic, cei puţin peste 50 de kilometri de la Târgu-Mureş până la pârtie ar trebui să aducă lumea la schi în fiecare sfârşit de săptămână. În realitate, eforturile de a ajunge pe pârtie se dovedesc prea mari pentru mulţi schiori. În primul rând, selecţia naturală se face de drumul cu gheaţă acoperită cu zăpadă care leagă pârtia de staţiunea Sovata. Cu un 4x4 ajungi sigur, cu o maşină mică depinzi de ce ridicături iei cu roţile, iar Daciile sunt condamnate. La baza pârtiei continuă lupta pentru un loc de parcare, iar nesimţirea unora e la ea acasă. Nici să ajungi sus nu e uşor. Telescaunul rudimentar, cu instalaţie ruginită, se opreşte când şi când minute bune deasupra hăului.

Cu toate acestea, în fiecare week-end pârtia este aglomerată, în special din cauza celor din alte judeţe, care vin la Sovata şi nu prea au ce face. Totuşi… "Jos scrie că pârtia are grad de dificultate medie. De fapt, pârtia are la bază gheaţă şi, uitaţi-vă şi dumneavoastră, când şi când apare iarba. Nu poţi să ai o pârtie ca lumea dacă nu îi asiguri o bază", spune ofticat un schior, venit tocmai de la Chişinău. De altfel, Salvamontul a raportat peste 20 de cazuri de accidentări, majoritatea fracturi, survenite din cauza gheţii de pe pârtie.

Sus însă, pe pârtia mică, nu poţi arunca un ac. Copiii se descurcă de minune, mai ales că au şi instructor de schi şi în fiecare iarnă sportivii vin să se antreneze aici. Adevărata atracţie este însă pârtia de sănii, de altfel cea mai aglomerată. Dacă vă gândiţi să vă lăsaţi sania acasă şi să închiriaţi una de pe pârtie, luaţi-vă gândul. Aceasta deoarece cele câteva sănii se închiriază rapid, cu doar 5 lei pe oră. Mai uşor de găsit sunt schiurile, puse la dispoziţie pentru o zi contra sumei de 30 de lei. Partea bună sunt restaurantele de sus, care oferă exact ce trebuie după câteva ore pe pârtie. (Raluca Creţ)

×
Subiecte în articol: buşteni zăpadă artificiala partia partie