x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Butoiaşul atomic

Butoiaşul atomic

de Sorin Anghel    |    29 Noi 2007   •   00:00
Butoiaşul atomic

Nu e vorba despre Maradona, ci despre Florentin Nicolae (26 de ani), singurul romăn prezent la Jocurile Olimpice de la Torino in probele de schi alpin pentru băieţi.

Braşoveanul legitimat la Dinamo Bucureşti şi-a atras porecla din cauza greutăţii sale. Are 82 de kilograme şi numai 1,67 metri inălţime. Exact ca un butoiaş. ßi atomic, pentru că este specialist in proba de coborăre. çn plus, se dă chiar cu schiuri Atomic. "Sunt singurul din ţară care are tupeul să meargă la adevăratele probe ale schiului alpin, cele de viteză. ßi sunt singurul care are curajul să incalece acele schiuri care se numesc Atomic, de care toată lumea din ţară se fereşte pentru că sunt grele", vorbeşte Nicolae. E exact ca Maradona, slobod la gură.


DEZLÃ...NŢUIT. Rezultatul său la Olimpiada de acum doi ani a fost unul dezamăgitor, dar are o scuză: important este să participi, nu să căştigi.
"ßi ce dacă am ieşit pe ultimul loc? Alţii au văzut Jocurile Olimpice de la televizor. Nimeni nu spune că eu acolo am schiat intr-un picior din cauza unei accidentări. çn clipa de faţă, cei mai buni schiori din Romănia, eu şi cu Edit Miklos, suntem specialişti in probele de viteză, dar la Campionatele Naţionale nu se mai ţine coborărea şi Super G-ul", spune dinamovistul. Personalitate puternică, Florentin Nicolae are un dinte impotriva celor care pun beţe in roate schiului romănesc.


"Nu imi căştig existenţa din schi. Fac totul de plăcere şi mă oftic foarte mult pentru că nu suntem trataţi cu respect, ca nişte sportivi"

Florentin Nicolae

×
Subiecte în articol: ski express