x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Buzărnescu şi Ţig, calificate în optimi la Hiroshima

Buzărnescu şi Ţig, calificate în optimi la Hiroshima

10 Sep 2019   •   09:25
Buzărnescu şi Ţig, calificate în optimi la Hiroshima

Jucătoarele române de tenis Mihaela Buzărnescu şi Patricia Ţig s-au calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Hiroshima (Japonia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Buzărnescu (31 ani, 125 WTA) a dispus în primul tur de bulgăroaica Viktoria Tomova (24 ani, 184 WTA) cu 6-1, 6-4, după o oră şi 14 minute de joc.

Românca nu i-a permis adversarei să îşi creeze nicio minge de break în acest meci, Mihaela beneficiind în schimb de 14 oportunităţi, din care a fructificat trei.

Buzărnescu a obţinut a treia victorie în tot atâtea confruntări cu Tomova, pe care a mai învins-o în 2011 la Dobrici (Bulgaria, ITF), în optimi, cu 6-3, 6-3, şi în 2017, la Izmir (Turcia, ITF), cu 7-5, 6-2.

Patricia Maria Ţig (25 ani, 140 WTA), venită din calificări, s-a impus în faţa japonezei Ayano Shimizu (21 ani, 251 WTA), beneficiara unui wild-card, cu 6-4, 6-2.

Ţig, care a făcut 6 duble greşeli, ca şi adversara sa, a încheiat conturile după o oră şi 22 de minute.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 3.310 dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre germanca Tatjana Maria, a cincea favorită, şi nipona Kurumi Nara.

Ţig şi-a asigurat un cec de 3.310 dolari şi 48 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi germanca Laura Siegemund, a opta favorită, victorioasă cu 6-4, 6-1 în faţa rusoaicei Valeria Savinîh. Siegemund are 2-1 în meciurile directe cu Ţig, singura victorie a româncei venind vara aceasta, în semifinale la Bucureşti, cu 6-3, 6-1.

Tot marţi, Sorana Cîrstea va juca în primul tur la Hiroshima contra spaniolei Sara Sorribes Tormo, cap de serie numărul şapte.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Mihaela Buzărnescu Patricia Ţig