Iarna decade din drepturi pînă şi în vîrful munţilor. La Bîlea Lac – 2.034 de metri altitudine –, nici măcar noaptea temperaturile nu mai coboară sub valoarea de 0 grade Celsius.
Numărul staţiunilor unde încă se mai poate schia este în continuă scădere. Sîntem deja în aprilie, astfel că la munte alternează zonele cu zăpadă apoasă cu cele în care au apărut brînduşele, flori care vestesc primăvara pentru schiori.
VEDERE DE SUS. Munţii Făgăraş sînt încărcaţi de zăpadă pe faţa nordică. Asta înseamnă distracţie pentru schiori, dar şi pericole care pîndesc la tot pasul. Accesul la Bîlea Lac se face în continuare cu telecabina, care are staţia de jos la Bîlea Cascadă. La baza muntelui, peisajul e destul de trist. Clădiri neîngrijite, semn al inconştienţei unora, au ieşit de sub zăpadă. Seamănă cu un şantier vechi aflat acum în paragină. Bucuria e sus, în zare! Crestele munţilor sunt albe, astfel că abia aştepţi să pornească instalaţia de transport pe cablu.
AVERTIZARE. Angajaţii Salvamont au grijă să îi înştiinţeze pe turişti despre zonele în care se pot produce avalanşe. “În căldare, încercaţi să rămîneţi cît mai mult pe firul văii. Evitaţi traversările, ca să nu rupeţi zăpada”, explică calm un salvamontist înainte de urcarea în telecabină. Echipaţi cu echipament pentru free-ride, schiorii se interesează de Capra şi Doamnei, cele mai renumite zone de la Bîlea Lac. Un nou prilej pentru salvatorul montan de a conştientiza lumea de pericolele existente în zona de creastă. Şi începe să enumere zonele în care s-au produs avalanşe. “S-a rupt Piscul Bîlii şi Capra, dar în Doamnei este în continuare periculos. Atenţie mare dacă vreţi să mergeţi acolo!” În ciuda avertizărilor primite, turiştii îşi fac de cap pe văile pustii din Munţii Făgăraş. Este unica modalitate de a scăpa de week-end-ul călduros prognozat de meteorologi în sudul ţării. Din păcate, la altitudini mari, vremea se schimbă de la o oră la alta.
Transfăgărăşanul este plin de zăpadă
Cea mai înaltă şosea din România, Transfăgărăşanul, este în continuare închisă, iar speranţele că drumul va fi redeschis în viitorul apropiat sînt foarte mici. Zăpada troieneşte în continuare pe şosea, făcînd în ciudă şoferilor, care visează să-şi parcheze maşinile la 2.000 de metri altitudine. În mod frecvent, de pe versanţii care delimitează Valea Bîlii au loc alunecări de zăpadă. În acest week-end, zone cu risc mare de avalanşă mai sînt în Masivul Bucegi, nefiind recomandate partidele de schi de tură. De asemenea, nici în Munţii Călimani nu scăpaţi de pericole. Fără probleme se poate schia în afara pîrtiilor, la Straja şi în Parîng.
•Sorin Anghel, Bîlea Lac