x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ciclism: Se reia Turul României, după o pauză de cinci ani

Ciclism: Se reia Turul României, după o pauză de cinci ani

18 Sep 2018   •   12:04
Ciclism: Se reia Turul României, după o pauză de cinci ani

Turul României, care va avea loc în perioada 19-23 septembrie, revine în prim planul ciclismului din ţara noastră după o pauză de cinci ani, chiar în anul în care ţara noastră sărbătoreşte 100 de ani de la Marea Unire. 

Traseul ediţiei a 51-a nu a fost ales în funcţie de dificultate, ci pentru a marca şi uni regiunile României în anul Centenarului. "Turul va începe la Alba Iulia cu startul pe 19 septembrie şi prima sosire la Sibiu. După aceea se va merge la Braşov, Focşani, pe 21 septembrie se va face o transbordare la Buzău de unde se va pleca la Târgovişte, iar de acolo în ultima etapă se vine spre Bucureşti. Acest traseu a fost ales pentru a marca şi uni regiunile ţării, deci nu pentru a avea cea mai grea cursă posibilă. De aceea nu a fost ales Transfăgărăşanul sau Transalpina, este un traseu special pentru Centenar", a precizat recent preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak. 

Vicepreşedintele Uniunii Europene de Ciclism, Aleksandr Gusiatnikov, va fi unul dintre oaspeţii de marcă ai Turului României. 

"Mica Buclă", cum este cunoscut Turul României, a avut prima ediţie în 1934, iar anul acesta se va desfăşura pe cinci etape şi va avea o lungime totală de 718 km, cursa fiind inclusă în calendarul UCI. 

Ultima ediţie a cursei care a fost câştigată de un român este cea din 2011, când s-a impus Andrei Nechita. 

Se vor acorda cinci tricouri: galben (acordat liderului în clasamentul general), alb (acordat celui mai bun sportiv Under 23), verde (acordat celui mai bun sprinter), albastru (acordat celui mai bun sportiv român) şi roşu (acordat celui mai bun căţărător). 

Rutierul român Eduard Grosu (Nippo Vini Fantini) nu va lua startul în cursă, el venind după o accidentare serioasă, astfel că echipa sa nu i-a permis să concureze. 

Cele mai mari aşteptări există pentru Serghei Ţvetcov (United HealthCare), care va alerga pentru echipa naţională a României. 

Vor participa la Turul României 5 echipe naţionale, 11 echipe continentale şi 4 de club: România, R. Moldova, Serbia, Turcia, Belarus; Team Novak (România), MsTina-Focus (România), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Trevigiani Phonix-Hemus 1896 (Bulgaria), Kobanya Cycling Team (Ungaria), Massi-Kuwait (Kuweit), Pannon Cycling Team (Ungaria), Voster ATS Team (Polonia), Apple Team (Kazahstan), Lvov Cycling Team (Ucraina); Steaua Bucureşti (România), UVT Devron West Cycling Team Timişoara (România), Cycling Team Friuli (Italia), Novo Nordisk Development Team (SUA). 

Prezentarea etapelor: 
Etapa I (154,7 km): Alba Iulia - Vingard - Draşov - Doştat - Păuca - Roşia de Secaş - Blaj - Şeica Mică - Şeica Mare - Slimnic - Ocna Sibiului - Sibiu 
Etapa a II-a (162,8 km): Sibiu - Bradu - Avrig - Făgăraş - Codlea - Ghimbav - Cristian - Râşnov - Poiana Braşov - Braşov 
Etapa a III-a (176,3 km): Braşov - Târgu Secuiesc - Ojdula - Lepşa - Topeşti - Focşani 
Etapa a IV-a (124,7 km): Buzău - Mizil - Albeşti-Paleologu - Valea Călugărească - Bucov - Centura Ploieşti - Dărmăneşti - Răzvad - Târgovişte 
Etapa a V-a (100 km): Bucureşti (Piaţa Presei Libere - B-dul Poligrafiei - str. Jiului) 
AGERPRES

×
Subiecte în articol: ciclism turul romaniei