Prima etapă în care toţi sprinterii autentici prezenţi în Turul Franţei au scos săbiile pe masă înaintea liniei de sosire s-a consemnat azi, între Cagnes-sur-Mer şi Marsilia.
Traseul lung de 228,5 kilometri, presărat cu câteva căţărări atât de uşoare încât nu le-au creat probleme unor oameni precum Cavendish, Greipel, Sagan, Gilbert sau Boasson Hagen, s-a încheiat cu un sprint clasic, câştigat, aşa cum era de aşteptat, de către Mark Cavendish. Rutierul de la Omega Pharma a fost urmat de Edvald Boasson Hagen şi Peter Sagan, acesta din urmă aflându-se la a treia etapă în care îşi încearcă, fără succes, norocul pe ultimii metri ai traseului.
Britanicul ce s-a impus azi la Marsilia se află la prima victorie în actuala ediţie a Marii Bucle, însă este cunoscut de toată lumea drept un specialist al etapelor de plat. Cavendish a obţinut azi după-amiază cea de-a 24-a victorie personală în Turul Franţei, demonstrând că este cel mai bun sprinter din lume. Cu toate acestea, tricoul verde este purtat în continuare de către Sagan.
În clasamentul general nu s-a produs nici o schimbare esenţială, marii favoriţi trecând linia de sosire în acelaşi timp. Tricoul galben va fi purtat şi mâine de către australianul Simon Gerrans.
Mâine se va desfăşura etapa a 6-a, de la Aix-en-Provence până la Montpellier. La fel ca azi, cursa este una ce se adresează sprinterilor. Pe cei 176,5 kilometri ai traseului figurează un singur sprint şi o singură căţărare, aceasta fiind de categoria a patra. Aix-en-Provence este un oraş elegant, străzile sale fiind pline de viaţă. Fiecare fântână din oraş are farmecul său, fiecare hotel are povestea lui. Castele, capele şi alte comori locale atrag anual câteva mii de turişti. Sosirea va avea loc la Montpellier, metropolă ce a avut nevoie de zece secole pentru a se transforma, din regiune agricolă, în a[ezare urbană. Cu o istorie bogată, uneori tumultoasă, uneori dramatică, de multe ori genială Montpellier este acum cel de-al optulea oraş din Franţa în ceea ce priveşte numărul de locuitori.