SM Bucureşti s-a calificat, duminică, la turneul Final 4 al Ligii Campionilor la handbal feminin, în ciuda unei victorii clare a echipei franceze Metz Handball, cu 27-20 (14-9), în manşa a doua a sferturilor de finală.
CSM Bucureşti va participa la turneul Final 4 de la Budapesta pentru a treia oară în ultimii trei ani graţie victoriei categorice din Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', la 13 goluri, 34-21.
În Hexagon, ''tigroaicele'' au făcut un meci slab şi au fost conduse şi la nouă goluri, 10-19 (39) şi 16-25 (min. 55), dar nu au avut emoţii în privinţa obţinerii biletului pentru turneul final al competiţiei, programat pe 12 şi 13 mai, în Arena Papp Laszlo din Budapesta. CSM Bucureşti a câştigat trofeul în 2016, iar anul trecut a ocupat locul al treilea.
Celelalte echipe calificate în careul de aşi sunt Gyori Audi ETO KC (Ungaria), campioana en titre, după 26-20 şi 30-28 cu Buducnost Podgorica, vicecampioana Vardar Skopje (Macedonia), după 24-23 şi 32-25 cu FC Midtjylland, şi Rostov pe Don (Rusia), după 31-29 şi 32-22 cu Ferencvaros TC-Rail Cargo. De remarcat că toate au obţinut victorii duble, singura excepţie fiind CSM Bucureşti.
AGERPRES