Acum in varsta de 50 de ani, femeia care apartine lumii baschetului si care a fost numita la finele lunii mai in functia de presedinte al Agentiei Nationale pentru Sport si Tineret pare primul om concret din structurile inalte ale sportului romanesc. Carmen Tocala se gandeste si vorbeste aproape in fiecare minut despre schimbarea Legii Sportului.
A lucrat si inca lucreaza, alaturi de oameni din toate Federatiile, la proiectul de schimbare a legislatiei si asteapta luna noiembrie pentru a-si vedea visele implinite. Presedintele ANST nu este persoana clasica din functiile inalte din Romania. Nu-si impune mai multe obiective si nici nu vrea sa epateze prin enuntarea zgomotoasa a numeroase proiecte. Are un singur scop imediat, la el viseaza si pare ca nu poate fi oprita de nimeni.
Comitet de sprijin pentru Oltchim
Jurnalul National: Sunteti de putin timp la conducerea ANST, sunteti in plin proces sau lupta pentru schimbarea Legii Sportului, dar as vrea sa incepem cu cazul Oltchim.
Carmen Tocala: Din start trebuie sa precizez ca, pentru planul intern, pentru competitia noastra nationala, nu putem face exceptii, trebuie sa pastram aceeasi unitate de masura. Oltchim este doar unul dintre cluburile care activeaza in Liga Nationala si va fi tratat la fel ca si celelalte. O alta discutie se refera la reprezentarea internationala. Pentru ca Oltchim este echipa care ne reprezinta cel mai bine pe plan european, va trebui sa depunem toate eforturile pentru a ajuta clubul. Deja, in urma unor discutii cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a luat decizia formarii unui comitet de sprijin, care va ajuta Oltchimul sa ne reprezinte fara probleme, la acelasi nivel, si in actuala editie a competitiilor europene. Din anul calendaristic urmator, am inteles ca Primaria si Consiliul Judetean local se vor implica si vor sustine echipa de handbal.
"In noiembrie vom avea Legea!"
Jurnalul National: Ce v-a speriat si ce va ofera sperante de cand ati preluat functia de presedinte al Agentiei Nationale pentru Sport si Tineret?
Carmen Tocala: Sincer, cel mai mult ma sperie lipsa timpului, presiunea lui. Ma simt ca pe o pista de atletism, in fata unor tribune arhipline. Este exact ca intr-o cursa in care ai ratat startul si finisul. Ma gandesc zi si noapte la momentul in care vom reusi sa schimbam Legea Sportului. Trebuie sa se intample acest lucru! Ceea ce ma incurajeaza? Am simtit in aceasta perioada, in aceste zile, interesul si colaborarea tuturor Federatiilor pentru trimiterea catre Guvern a planului de redresare al sportului romanesc, incepand cu modificarea legislatiei. As vrea sa va mai dezvalui ceva. Anume ca si voi, ziaristii de sport, ar urma sa aveti avantaje dupa schimbarea Legii Sportului. Ar urma sa aveti dreptul de a face parte din delegatiile oficiale la diverse competitii, ati putea avea dreptul la prime, sa fiti parte dintr-un colectiv, sunt multe facilitati, ar fi o supra-responsabilizare chiar si a presei sportive. Trebuie sa fim toti o echipa.
Cand asteptati sa se modice Legea Sportului?
Daca totul decurge normal, in urma a ceea ce am lucrat pana acum, la jumatatea lunii noiembrie vom avea noua Lege. In curand vom pune pe masa premierului proiectul de modificare a legii. Impreuna cu toate Federatiile, am colaborat chiar si de doua-trei ori pe zi si am realizat un pachet de schimbari. Astept cu nerabdare luna noiembrie, moment in care s-ar putea realiza un restart in sportul romanesc. Vom sti exact pe ce bani, multi sau putini, contam. Spre exemplu, acum, in trimestrul 4, mai multe Federatii au fost nebugetate, n-au existat bani. Si este exact o perioada in care acestea au Campionate Europene sau Mondiale. Este o situatie aberanta, dar am discutat cu cei de la Ministerul de Finante si de la Educatie, exista un excedent bugetar si speram sa rezolvam cumva.
Ce se va intampla cu sportul in scoli dupa amendarea Legii Sportului?
Nu mi se pare normal ca un absolvent de liceu sportiv sa fie nevoit sa dea bacalaureatul doar la alte materii, nu si la cea de baza. In plus, avem mare nevoie de sport in scoli intr-o perioada in care toti copiii au ajuns sa stea doar in fata calculatoarelor. Oricum, am facut un pas in aceste zile. Am obtinut 30 de minute de sport pentru copiii de la gradinite. Deja, de luna viitoare, acest lucru va incepe sa functioneze, sa se aplice in cateva zone din tara.
Ce va urma dupa schimbarea Legii?
E clar, pasii sunt firesti. Va trebui sa urmeze descentralizarea sportului. Ne place, nu ne place, asta se va intampla. Parlamentul Europei a cerut asta, ne obliga! Apoi, rentabilizarea.
"Degeaba ai dotari, daca nu ajuti sportivii!"
Exista un buget la primarii pentru activitati culturale, sportive...
Da, toate primariile au buget pentru activitati culturale, sportive si religie, dar va dati seama unde se duc banii. De acum, orice proiect ar trebui aprobat de noi. Din 2013, cand vom functiona dupa noua Lege a Sportului, administratia locala trebuie sa fie responsabila directa de infrastructura sportiva. Degeaba ai dotari, daca nu ajuti sportivii. Mai mult, sportul romanesc produce bani, dar acestia nu ajung la sportivi, nu pot apartine pregatirii lor, premierii lor. Uitati-va ce s-a intamplat la polo. Baietii s-au calificat la Olimpiada, a fost singura noastra echipa de jocuri sportive care a ajuns la Londra si legea actuala nu a permis rasplatirea lor. Ce motivatie au mai avut ei la Olimpiada? Ce le mai puteam cere? Legea trebuie sa se schimbe! In noiembrie, se va schimba. Sunt sigura!
"Iubesc prea mult tricolorul!"
Cum v-a schimbat viata noua functie?
E vorba de lucrurile firesti. Program mai incarcat, griji mai multe, dar eu eram oricum obisnuita. In plus, mi s-a schimbat gradul de intelegere a sistemului. Stiam unde gresim Cum v-a schimbat viata noua functie?noi, individual, dar acum am inteles ca eroare cea mare este la nivel macro.
Ati refuzat numirea in functia de secretar general al Federatiei internationale de Baschet pentru postul de presedinte al ANST. De ce?
Recunosc, as fi plecat sa muncesc la Munchen, ar fi fost o functie de anvergura, m-ar fi onorat, mai ales ca eu apartin lumii baschetului, dar sportul romanesc este mai important pentru mine. In biroul meu am steagul tricolor pe perete si jur ca il iubesc. Vreau sa-l vad de fiecare data cand vin la serviciu!