Zestrea delegaţiei României la Campionatul European de gimnastică de la Berlin s-a îmbogăţit în această după-amiază cu încă două medalii. În finala de la sol, Sandra Izbaşa a cucerit aurul continental, în timp ce Diana Chelaru a câştigat argintul!
Sandra a intrat a cincea în finală, fiind notată cu 14.500, în timp ce Diana a fost penultima, exerciţiul său fiind apreciat cu nota 14.475. Izbaşa a câştigat aurul european, iar Chelaru a devenit vicecampioană. Pe treapta a treia a podiumului a urcat rusoaica Iulia Belokobilskaia (14.450).
Tot duminică Flavius Koczi a ocupat locul patru în finală la sărituri, după ce a câştigat două medalii anterior: vineri, pe cea de argint la individual compus, iar sâmbătă, pe cea de aur la sol.Fetele au câştigat la rândul lor două medalii, prin Amelia Racea - bronz la individual compus, respectiv aur la sărituri, prin Sandra Izbaşa.
România a încheiat participarea la CE de la Berlin cu un bilanţ de şase medalii, în condiţiile în care obiectivul FR Gimnastică a fost de cucerire a 1-2 medalii.Citește pe Antena3.ro