x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Victorie URIAȘĂ! Florin Mergea și Rohan Bopanna au cîștigat finala de la Madrid

Victorie URIAȘĂ! Florin Mergea și Rohan Bopanna au cîștigat finala de la Madrid

10 Mai 2015   •   19:13
Victorie URIAȘĂ! Florin Mergea și Rohan Bopanna au cîștigat finala de la Madrid
Sursa foto: captura video

Perechea formată din jucătorul român Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna a câştigat proba de dublu din cadrul turneului ATP World Tour Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.185.405 euro, duminică, după ce s-a impus cu 6-2, 6-7 (5), 11-9 în faţa cuplului Marcin Matkowski (Polonia)/Nenad Zimonjic (Serbia), cap de serie numărul cinci.  

Mergea (30 ani), numărul 19 ATP la dublu, a reuşit cea mai mare performanţă din cariera sa, în timp ce Bopanna (35 ani, 24 ATP la dublu) s-a află la al treilea titlu Masters, după două cucerite la Paris-Bercy (2011 cu pakistanezul Aisam-ul-haq Qureshi, 2012 cu compatriotul său Mahesh Bhupathi).

Românul mai avea trei titluri ATP, unul luat în 2013, la Viena, alături de cehul Lukas Rosol, şi două anul trecut, la Vina del Mar (alături de austriacul Oliver Marach) şi la Hamburg (alături de croatul Marin Draganja).

În finala de la Madrid, Mergea şi Bopanna au început excelent, au condus cu 3-0 şi 4-1, încheind primul set cu 6-2, în doar 23 de minute.

Setul secund a fost mult mai echilibrat, cuplul româno-indian a condus cu 1-0, Matkowski şi Zimonjic au întors scorul (1-2), dar Mergea şi Bopanna au făcut rebreak, iar apoi s-a mers cap la cap, ajungându-se în tiebreak. Florin şi Rohan au condus cu 4-1, dar au pierdut apoi cinci puncte la rând, iar în cele din urmă au cedat setul (46 minute), după o dublă greşeală a lui Mergea: scor 5-7.

În super tiebreak, Mergea şi Bopanna au condus cu 6-0, însă a urmat o cădere, iar adversarii au egalat la şapte, Matkowski şi Zimonjic au avut chiar o minge de meci, la 9-8, dar în cele din urmă Mergea şi Bopanna au obţinut victoria cu 11-9, după o oră şi 24 de minute.

La Madrid, Mergea şi Bopanna au trecut în primul tur de cuplul Marin Draganja (Croaţia)/Henri Kontinen (Finlanda), cu 5-7, 7-6 (5), 10-6, în optimi i-au învins pe francezii Nicolas Mahut/Edouard Roger-Vasselin (N. 8), cu 6-4, 4-6, 10-5, în sferturi s-au impus cu 6-3, 6-2 în faţa perechii Juan Sebastian Cabal (Columbia)/Adrian Mannarino (Franţa), iar în semifinale i-au învins pe spaniolii Marcel Granollers/Marc Lopez (N. 6), cu 6-7 (4), 6-3, 11-9.

Pentru victoria reuşită la Mutua Madrid Open, turneu patronat de Ion Ţiriac, Mergea şi Bopanna au primit un cec de 247.560 euro şi 1.000 de puncte ATP, învinşii alegându-se cu 121.200 euro şi 600 de puncte ATP.
Sursa Agerpres

×
Subiecte în articol: florin mergea