x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Formula 1: Marele Premiu al Japoniei se va desfășura până în 2024

Formula 1: Marele Premiu al Japoniei se va desfășura până în 2024

24 Apr 2021   •   23:00
Formula 1: Marele Premiu al Japoniei se va desfășura până în 2024
Sursa foto: Hepta

Marele Premiu al Japoniei va fi menţinut în calendarul competiţional până în 2024, a anunţat promotorul Campionatului Mondial de F1, transmite AFP. Acesta se desfășoară pe circuitul de la Suzuka.

''Prelungirea contractului este rezultatul relaţiilor foarte bune între Formula 1 şi Mobilityland (care deţine circuitul) și face parte din strategia pe termen lung privind dezvoltarea sportului cu motor în Asia. Japonia are un public extrem de deschis către automobilism, iar cu tânărul pilot japonez Yuki Tsunoda, devenit primul nipon pe grila de start a campionatului, Formula 1 va continua să sprijine răspândirea acestui sport pe continentul asiatic'', se arată în comunicat.

Pilotul Yuki Tsunoda evoluează la scuderia Aplha Tauri.

Mobillityland este compania care deține circuitul de la Suzuka, care a găzduit 31 de curse de Mare Premiu, începând din 1987.

Competiția se va desfășura pe 10 octombrie 2021.

 

×
Subiecte în articol: formula 1 marele premiu al japoniei