x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Handbalistul Iulian Stamate a semnat cu echipa AHC Potaissa Turda

Handbalistul Iulian Stamate a semnat cu echipa AHC Potaissa Turda

29 Dec 2017   •   19:47
Handbalistul Iulian Stamate a semnat cu echipa AHC Potaissa Turda

Handbalistul Iulian Stamate a semnat cu echipa AHC Potaissa Turda, completând un lot de jucători de mare perspecitvă. Aflată în prezent pe locul 4 în Liga Națională de Handbal Masculin cu 26 de jocuri disputate, echipa din Ardeal poate spera la o clasare foarte bună în sezonul 2017/2018.

Iulian Stamate revine în handbalul profesionist după ce a plecat de la echipa CSM București, a cărui căpitan a fost timp de doi ani, în vara aceasta. Pivotul în vârstă de 34 de ani are un palmeres impresionant, jucând la echipe precum Steaua București, Pick Szeged (Ungaria), CSM București sau Dinamo București. Iulian și-a început cariera în handbal la vârsta de 9 ani, în orașul său natal, Moreni. La 14 ani a jucat pentru prima dată pentru Echipa Națională, unde de altfel a și fost o prezență constantă până la vârsta de 28 de ani. A participat la două campionate europene de tineret și un campionat mondial de seniori, adunând în total peste 80 de selecții în lot. Anul trecut, Iulian a revenit la Echipa Națională, unde a jucat în primele două meciuri de calificare pentru Euro 2018, care s-au și terminat cu victorii pentru tricolori. Nu în ultimul rând, merită amintită și participarea handbalistului la un campionat mondial militar în perioada în care activa la Steaua București.

Iulian Stamate și restul lotului Potaissei Turda vor relua pregătirile pentru sezonul de primăvară în 4 ianuarie, urmând ca la finalul lunii ianuarie să fie programat primul meci oficial al anului, Potaissa Turda – CSM Făgăraș.

 

×
Subiecte în articol: Iulian Stamate Potaissa Turda