x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ilie Năstase, primul lider ATP, onorat în gala de la New York

Ilie Năstase, primul lider ATP, onorat în gala de la New York

24 Aug 2013   •   17:16
 Ilie Năstase, primul lider ATP, onorat în gala de la New York

 Ilie Năstase, primul lider ATP din istorie, şi ceilalţi tenismeni care au ocupat prima poziţie în ierarhia mondială de-a lungul celor 40 de ani de la înfiinţarea clasamentului au fost onoraţi în cadrul unei gale ce a avut loc la New York.

Năstase a fost primul chemat pe scenă şi i-a întâmpinat cordial pe toţi ceilalţi mari jucători de tenis, rând pe rând, chiar punându-se în genunchi în faţa lui Bjorn Borg, John McEnroe, Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovici.

La evenimentul numit "No. 1 Celebration", desfăşurat aseară, au fost prezenţi, alături de Ilie Năstase, John Newcombe, Jimmy Connors, Bjorn Borg, John McEnroe, Ivan Lendl, Mats Wilander, Stefan Edberg, Jim Courier, Marcelo Rios, Carlos Moya, Yevgeny Kafelnikov, Gustavo Kuerten, Lleyton Hewitt, Juan Carlos Ferrero, Andy Roddick, Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovici.

O galerie de imagini de la eveniment, pe site-ul ATP.

×