x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi În sfârşit, un francez. Merci, Riblon!

În sfârşit, un francez. Merci, Riblon!

de Sorin Anghel    |    19 Iul 2013   •   08:21
În sfârşit, un francez. Merci, Riblon!

“Circuitul Alpe d’Huez” a reprezentat cel mai aşteptat moment al ediţiei cu numărul 100 a Turului Franţei. Etapa a 18-a, “desenată” de la Gap la Alpe d’Huez, pe o distanţă de 172,5 kilometri, a cuprins o dublă căţărare spre vestita staţiune montană. Momentul le-a ieşit perfect francezilor, care au obţinut ieri prima victorie în ediţia 2013 a Marii Bucle. Omul care a umplut Hexagonul de bucurie se numeşte Christophe Riblon, rutierul de la AG2R la Mondiale trecând primul linia de sosire, cu 59 de secunde mai devreme decât americanul Tejay Van Garderen, care a fost al doilea. “Sunt foarte fericit. Am depus un efort considerabil, dar a meritat. Sunt mândru că am câştigat o etapă din Turul Franţei, dar nu mi-am imaginat niciodată că acest lucru se va întâmpla la Alpe d’Huez. Am muncit mult de când fac sport, iar victoria obţinută acum reprezintă cea mai frumoasă răsplată”, a declarat Riblon. Alpe d’Huez este un loc ce le poartă noroc francezilor. În 2011, un alt “cocoş”, Pierre Roland, a triumfat în vestita staţiune din Alpi.

Christopher Froome a venit la trei minute şi 18 secunde în spatele lui Riblon, rămânând în continuare în posesia tricoului galben. “Echipa noastră a muncit foarte mult astăzi. Scopul nostru este să păstrăm tricoul galben. Cele două ascensiuni spre Alpe d’Huez au fost istovitoare şi am avut nevoie de ajutor. Am făcut hipoglicemie, dar colegul meu, Richie Porte, a fost lângă mine, mi-a dat un gel şi am putut face faţă până la final”, a spus Froome. Mai jos de poziţia rutierului de la Sky, situaţia este un pic modificată faţă de ziua precedentă. Alberto Contador a rămas pe poziţia a doua, numai că întârzierea sa faţă de liderul clasamentului general a crescut acum la cinci minute şi 11 de secunde. Spaniolul este ameninţat de către Nairo Quintana, care a urcat pe locul al treilea, la doar 21 de secunde distanţă. Tricoul verde va fi purtat şi astăzi de către Peter Sagan, slovacul având un avans de peste 100 de puncte în faţa lui Mark Cavendish.
Astăzi este programată etapa a 19-a, de la Bourg-d'Oisans până la Le Grand-Bornand. Startul este va da dintr-o staţiune aflată la 700 de metri altitudine, cunoscută prin amatorii de alpinism din întreaga lume. Mâine se va desfăşura etapa a 20-a, de la Annecy la Annecy-Semnoz, în vreme ce finalul este programat duminică seară, în nocturnă, de la Versailles la Paris. 




×
Subiecte în articol: turul frantei 2013