Sporturile care se desfășoară în săli ar trebui continuate în condiții de siguranță, potrivit ministrului de resort, Ionuț Stroe. Atât antrenamentele, cât și competițiile este nevoie să se desfășoare cu respectarea normelor sanitare.
"Toţi suntem îngrijoraţi de situaţia epidemiologică care există în ţară, de creşterea numărului de infectări. Am auzit în ultimele zile multe discuţii despre meciuri amânate la baschet, volei, chiar despre unele turnee anulate, şi am considerat necesar să avem acest dialog. Este un moment extrem de greu pentru toate sporturile şi ne dorim continuitate, în special pentru cele care îşi desfăşoară activitatea în sală, şi am dorit să avem direct de la reprezentanţii acestora o evaluare a situaţiei, pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii sportive, a competiţiilor", a spus demnitarul.
Totodată, este importantă respectarea măsurilor de protecție pentru ca acestea să poată fi practicate.
"La sport avem cel mai clar cadru legislativ dintre toate domeniile, cele mai detaliate reguli pentru a proteja sănătatea şi siguranţa sportivilor astfel încât să-şi continue activitatea. Ne dorim competiţii sigure şi cât mai puţine infectări. Este o luptă pe care trebuie să o ducem împreună, cu ajutorul federaţiilor, ne bazăm pe experienţa lor şi pe angajamentul ferm că vor face tot ce e posibil pentru a ţine lucrurile sub control. Repet, pandemia este cea care a oprit sportul, meciurile, noi facem eforturi să o ţinem sub control. Este important să respectăm cu stricteţe măsurile care reglementează ceea ce înseamnă acum practicarea sportului, tocmai pentru a ne putea continua activitatea".
Ministrul s-a întâlnit cu reprezentanții federaților de handbal, baschet, volei, polo, judo, lupte, box, tenis de masă, hochei pe gheață, kempo și taekwondo.