x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Bara eliminată în optimi la turneul WTA de la Cluj Napoca

Irina Bara eliminată în optimi la turneul WTA de la Cluj Napoca

05 Aug 2021   •   16:01
Irina Bara eliminată în optimi la turneul WTA de la Cluj Napoca
Sursa foto: Hepta

Jucătoarea română de tenis Irina Bara (120 WTA) a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de tenis feminin Winners Open, de la Cluj Napoca, de sportiva slovacă Kristina Kucova (118 WTA). Este a treia care părăsește competiția în această fază, după Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Cu o victorie, Irina Bara ar fi putut accede în al doilea sfert de finală din carieră într-un turneu din circuitul tenisului profesionist feminin.

Kristina Kucova a câștigat în trei seturi, 6-2, 6-7 (3), 6-7 (5), după 3 ore și 6 minute de joc.

Irina Bara s-a impus categoric în primul set, reușind 3 break-uri în fața slovacei.

În setul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap, Kucova având totuși 3-5 și servind pentru set. Bara a revenit și a dus jocul la tiebreak, pe care l-a câștigat slovaca.

Decisivul a fost și mai echilibrat, niciuna din sportive nereușind să se desprindă. În tiebreak-ul final, Bara a condus cu 4-1, cedând apoi patru mingi consecutive (4-5). În cele din urmă, Kucova s-a impus cu 5-7, trecând în sferturile de finală ale turneului de la Cluj Napoca

Pentru prezența în optimile de finală ale Winners Open, Irina Bara va fi recompensată cu 3.675 euro și 30 puncte WTA.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Irina Bara