x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Jake Paul a ajuns la spital după un K.O. primit de la Anthony Joshua

Jake Paul a ajuns la spital după un K.O. primit de la Anthony Joshua

de Redacția Jurnalul    |    20 Dec 2025   •   13:40
Jake Paul a ajuns la spital după un K.O. primit de la Anthony Joshua
Sursa foto: Jake Paul este un celebru youtuber devenit boxer.

Jake Paul a ajuns la spital cu maxilarul rupt după ce a fost făcut knockout de Anthony Joshua, în runda a șasea a meciului disputat la Miami, o confruntare cu o bursă estimată la peste 200 de milioane de euro.

Celebrul youtuber devenit boxer nu a reușit să facă față experienței și forței fostului campion mondial al greilor.

Deși a rezistat primele patru runde, Jake Paul a fost pus la podea pentru prima dată în runda a cincea, iar diferența de valoare a devenit evidentă în actul următor.

În runda a șasea, Anthony Joshua l-a prins pe american în colțul ringului și i-a aplicat o lovitură decisivă, scrie Prosport.ro

Arbitrul a intervenit imediat și a oprit meciul, considerând că Paul nu mai poate continua.

Ulterior, sportivul american a ajuns la spital, unde medicii au confirmat fractura de maxilar.

„Cred că mi-am rupt maxilarul, cu siguranță este rupt. A fost o bătaie bună din partea unuia dintre cei mai buni din toate timpurile. O să mă întorc și, la un moment dat, o să câștig o centură”, a declarat Jake Paul după meci.

Anthony Joshua a apreciat rezistența adversarului său și a lansat, la final, o provocare către Tyson Fury.

„Nu am vrut să-l menajez deloc, dar el a rezistat bine. Mulțumesc publicului! Dacă Tyson Fury e serios și vrea să-și pună mâinile în mănuși în loc să vorbească pe Twitter, să vină să luptăm. Să vorbim cu pumnii”, a spus Joshua.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: box Jake Paul